Cu toate ca ultima serie de administratori de bloc au fost atestati pe 11 mai 2006, acestia nu s-au prezentat in totalitate pentru a obtine atestarea din partea Serviciului de Sprijinire si Indrumare a Asociatiilor de Proprietari din cadrul Primariei Constanta. "De la inceperea activitatii de atestare, in anul 2002, si pana acum au fost atestati 931 de administratori", a declarat seful Serviciului Asociatiilor de Proprietari, Gabriela Tesuleanu. La ora actuala, in Constanta sunt 1217 asociatii de proprietari si aproximativ 150 de asociatii de locatari. Daca administratorul unei asociatii de proprietari sau locatari este descoperit ca practica fara a fi atestat, acesta este somat fie sa paraseasca asociatia, fie sa se inscrie la cursul de administrator organizat de Uniunea Asociatiilor. In cazul in care acesta refuza, atunci poate risca o amenda a carei valoare este intre 2 si 10 milioane de lei. "Noi incercam sa-i convingem sa urmeze aceste cursuri, pentru a putea fi atestati si a putea profesa in mod legal", a mai declarat Gabriela Tesuleanu.