Moda creditelor în franci elvetieni, considerate de unii mai avantajoase decât cele în alte monede, este pe cale sa dispara. Odata cu noile norme BNR, jumatate din bancile care acordau astfel de împrumuturi au renuntat la ele.
În noiembrie 2005, OTP Bank a fost prima institutie care a introdus în piata creditele în franci. Au urmat Porsche Bank, Banca Româneasca, Piraeus, Volksbank, Credit Europe Bank, Raiffeisen Bank (singura din top trei al celor mai mari banci care are în portofoliu astfel de împrumuturi) si Bancpost (urmatoarea dupa marime).
Clientii au fost multumiti de aceste produse, foarte multi considerându-le o varianta mai ieftina decât cea în euro. Drept urmare, mult timp clientii au ignorat sfatul bancherilor de a se împrumuta în moneda în care primesc salariul. Motivatia consta în faptul ca, având dobânzi mici, acest tip de împrumut permitea clientilor sa ia mai multi bani, la aceleasi venituri si pe aceeasi perioada de rambursare, decât la cele în moneda europeana.
„Elvetia, fiind o tara bancara, clientii au avut încredere în francii elvetieni. În plus, dobânda la aceste credite a fost mai mica si puteau astfel sa obtina sume mai mari decât în cazul celor în euro“, a declarat Nicu Radut, directorul brokerului de credite Unic. Acesta a explicat ca o persoana care opta pentru un credit de 42.000 de euro, în aceleasi conditii, putea obtine un credit în franci elvetieni, echivalent cu 50.000 de euro.

„Împrumutul în euro este mai atractiv decât cel în franci elvetieni“

Totusi, aceste avantaje ale creditelor în franci elvetieni au palit în fata crizei internationale si a noului regulament al BNR. Asta în primul rând deoarece cursul leu-franc depinde atât de cursul leu-euro, cât si de cursul euro-franc, iar din cauza turbulentelor, francul elvetian s-a depreciat foarte mult fata de moneda europeana. „Din cauza crizei financiare internationale, costul finantarii externe pentru francul elvetian este în prezent cam acelasi ca pentru euro. În acelasi timp, riscul de volatilitate este mai mare. Din punctul de vedere al clientului, acum împrumutul în euro este mai atractiv decât cel în franci elvetieni“, a afirmat recent, pentru zf.ro, Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank.
Cinci banci au retras creditul în franci elvetieni

În ultimele saptamâni, institutiile financiar-bancare au decis, una câte una, sa renunte la acest tip de produse.
Tonul a fost dat de Volksbank, în urma cu câteva luni, când a eliminat finantarile negarantate în valuta.
Pe 14 octombrie, institutia a renuntat însa si la împrumuturile pentru locuinte în franci elvetieni. Potrivit NewsIn, modelul Volksbank a fost urmat de Piraeus Bank, Credit Europe Bank, Banca Româneasca si Millennium Bank, care si-au retras din oferta creditele în franci elvetieni. Restul bancilor vor fi nevoite sa alinieze dobânzile acestor împrumuturi la conditiile actuale ale pietei, ceea ce va conduce, inevitabil, la scumpirea lor. 

„Nu era chiar atât de avantajos“

Cei mai multi craioveni spun ca situatia nu îi afecteaza prea tare. „Nu era chiar atât de avantajos. Daca iei credit într-o moneda, trebuie sa platesti rata în moneda respectiva. Euro si dolari iei de la casa de schimb la un pret mai bun. Dar franci de unde poti sa iei? De la banca, si atunci îi cumperi la cursul impus de ea“, a precizat Andrei Tanase, de 30 de ani, din Craiova.
Afirmatia a fost sustinuta si de alti craioveni. „Eu am credit în lei, pentru ca în valuta e riscant. Cred ca persoanele care au luat credit în franci si-au asumat un risc valutar foarte mare“, a spus Daniela Sandu, o craioveanca de 27 de ani. Cei care si-au asumat însa riscul de a contracta un astfel de produs, vor gasi solutii în urmatoarea perioada. „Daca dobânda la creditele în franci elvetieni contractate de craioveni va creste, probabil ca acestia vor lua credite de refinantare în euro“, a precizat Nicu Radut.