Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) intentioneaza sa vanda in acest an actiuni apartinand unui numar de peste 300 de companii, printre care Antibiotice Iasi si firmele de distributie de electricitate, a declarat presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, citat de Mediafax.
Institutia va incerca sa vanda pe Bursa si toate societatile la care are capital minoritar, iar cele care sunt in insolventa vor continua procedura legala potrivit legii care reglementeaza acest domeniu, intrata in vigoare in acest an. Pe langa Antibiotice Iasi, tot in acest an, AVAS va privatiza firmele Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Sud si Electrica Transilvania Nord, dar si pe cele preluate de la Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie sau institutele de cercetare care nu au litigii.
Potrivit lui Atanasiu, va fi incheiat si procesul de vanzare a Electrica Muntenia Sud, pentru care a fost desemnat castigator grupul italian Enel, cu suma de peste 800 de milioane de euro. (A.S.)