Dupa ce actiunile companiei Rompetrol au fost suspendate doua sedinte la rand de la tranzactionare, iata ca a venit si randul SIF-urilor sa fie oprite la Bursa. Acest fapt a condus la o scadere a indicelui bursier BET-C, care arata evolutia generala a bursei, cu aproape 3%. Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au fost suspendate ieri de la tranzactionarea la Bursa, dupa ce Comisia de buget, finante, banci din Camera Deputatilor a adus miercuri un amendament la actul normativ care reglementeaza pragul de detinere la capitalul SIF, potrivit unui anunt al Bursei de Valori.
Dupa cum se stie, comisia a dezbatut miercuri un proiect de lege privind aprobarea unei ordonante a Guvernului din 2005 privind reglementarea unor masuri financiare, unul din puncte fiind pragul de detinere la capitalul SIF si impactul acestuia asupra pietei de capital si a investitorilor. Deputatii si reprezentantii pietei de capital prezenti la dezbatere au analizat doua propuneri referitoare la limita de detinere la capitalul SIF, si anume pragul de 1% sa includa sau nu si actiunile concertate. In urma discutiilor, s-a stabilit ca orice persoana poate detine, singura sau impreuna cu persoanele cu care actioneaza in mod concertat, actiuni emise de catre SIF in limita a maximum 1% din capitalul social al acestor societati, se arata intr-un comunicat al Comisiei.
Dezbaterile Comisiei pe acest subiect au continuat si ieri. Castig de cauza a avut propunerea privind includerea in pragul de 1% a actiunii concertate. In ordonanta Guvernului este mentionat ca orice persoana poate dobandi cu orice titlu sau poate detine actiuni emise de catre SIF in limita de 1% din capitalul social, fara a se face mentiunea daca actionarul poate detine singur aceasta participatie sau impreuna cu alte persoane.
Daca actionarii depasesc aceasta limita, sunt obligati sa informeze in termen de trei zile SIF, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Bursa de Valori Bucuresti si sa vanda titlurile care depasesc pragul de 1% in termen de 3 luni. Tranzactiile cu actiunile SIF vor fi reluate vineri. (Mugur Cosmin)