Actionarii Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu (BMFMS) au aprobat, vineri, introducerea unui sistem alternativ de tranzactionare (ATS), alaturi de piata spot, la vedere, care ar putea deveni functionala in prima jumatate din 2009. "Lansarea sistemului alternativ de tranzactionare si a pietei spot s-ar putea realiza in prima jumatate a anului viitor", a declarat Decebal Todarita, purtatorul de cuvant al BMFMS.
Initial, lansarea pietei spot si listarea BMFMS pe propria platforma au fost estimate pentru a doua jumatate a acestui an.
Totodata, actionarii au aprobat noile comisioanele percepute pentru tranzactionarea contractelor financiare pe diferenta (CFD) in anul 2009.
Astfel, pentru CFD-urile ce vor avea ca activ suport actiuni, comisionul va fi eliminat pe primele sase luni urmand ca apoi sa se perceapa un comision de 0,3 lei/contract.
In cazul contractului CFD pe indicele DAX comisionul va fi de 0,5 euro/contract, pentru contractul CFD pe petrol se va percepe un comision de 0,2 dolari pe contract, pentru contractul CFD pe Dow Jones se va percepe un comision de un dolar pe contract.
Valorile mentionate reprezinta comisioanele cumulate BMFM si Casei Romane de Compensatie (CRC), se arata intr-un comunicat al operatorului de piata din Sibiu.
De asemenea, actionarii BMFMS au decis suspendarea comisionului pentru tranzactiile cu optiuni efectuate pe piata reglementata de instrumente financiare derivate administrata de Bursa de la Sibiu, in primele sase luni din 2009.
Tot vineri a avut loc si adunarea actionarilor CRC, prin care s-a hotarat eliminarea comisionului pentru inregistrarea, compensarea si decontarea tranzactiilor cu optiuni, in primul semestru din an, cu exceptia exercitarilor de optiuni.