Daunele platite in 2004 de societatile de profil din asigurari directe au depasit 13.100 miliarde de lei, in urcare cu 57% fata de 2003, ritmul fiind superior cresterii pietei asigurarilor, situat la 30%, a declarat presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Nicolae Crisan. "La fel ca in anul precedent, indemnizatiile platite catre asigurati si beneficiarii de asigurari s-au majorat intr-un ritm mai alert decit primele subscrise, ceea ce exprima o crestere a daunalitatii si, in acelasi timp, o buna dovada ca societatile de asigurare isi onoreaza obligatile asumate ", a afirmat Crisan. Potrivit raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, valoarea indemnizatiilor brute si a sumelor de rascumparare platite de asiguratori in anul 2003 pentru ambele categorii de asigurare (asigurari generale si de viata), cumulat pentru asigurarile directe si primirile in reasigurare, a fost de 9.329,02 miliarde de lei in crestere nominala cu 43,11% fata de 2002 (25,43% crestere reala, eliminind influenta ratei inflatiei). Din aceasta suma, asiguratorii au platit 9.281,55 miliarde de lei pentru contractele directe si 47,47 miliarde de lei pentru primirile in reasigurare, acestea din urma fiind realizate exclusiv pentru asigurari generale. Pe fondul cresterii ratei daunalitatii, mai ales pe segmentul asigurarilor auto, Crisan a afirmat ca CSA ar putea lua in calcul o modificare a intervalului de stabilire a tarifelor fata de primele de baza. La finele anului trecut, societatilor li s-a permis sa modifice tarifele CSA pentru asigurarile RCA valabile in 2005 cu maximum 10% in plus sau in minus, iar pe cele valabile in 2006, cu cel mult 10% in minus si 20% in plus, pentru ca in 2007 sa aiba libertate totala in stabilirea nivelului primelor. "Ne gindim sa majoram acest interval la plus-minus 30% sau 40%. Propunerea de modificare trebuie sa vina insa din partea asiguratorilor, care vor prezenta o documentatte bine fundamentata in acest sens. CSA este deschisa la orice propunere ", a spus reprezentantul comisiei. Potrivit datelor preliminare ale CSA, primele de asigurare subscrise in 2004 s-au cifrat la aproximativ 34.800 miliarde de lei, din care mai mult de trei sferturi au fost generate de asigurarile generale.