Moneda unica europeana a intrat in 2007 mai slab cotata pe piata romaneasca decat in perioada in care tara noastra se afla in afara granitelor UE. La casele de schimb valutar din Craiova deschise ieri, euro se cumpara cu 3,37 lei si se vindea cu 3,40 lei. Potrivit statisticilor, in perioada Sarbatorilor, euro a scazut la cele mai mici valori din ultimii patru ani, aprecierea leului in raport cu moneda unica fiind pusa de analisti pe seama intrarilor mari de valuta in tara de la romanii care lucreaza in strainatate. In consecinta, romanii au schimbat masiv euro in lei pentru a avea bani de Sarbatori, fapt ce a determinat casele de schimb valutar sa scada preturile la cumparare. Chiar din primele zile ale anului, fenomenul a fost invers in unele orase din tara. Romanii plecati la munca in strainatate au epuizat rezervele de euro ale caselor de schimb valutar. In plus, si romanii ramasi acasa s-au gandit sa cumpere acum valuta la preturi scazute, fiind convinsi ca in perioada urmatoare moneda unica europeana se va aprecia rapid. Nu la fel s-a intamplat si la Craiova, unde multe dintre casele de schimb valutar erau inchise sau urma sa deschida ieri dupa-amiaza. La cele cu program normal, lumea nu a dat buzna sa faca tranzactii cu valuta. "Avem euro la vanzare. In aceasta perioada, oamenii au vandut mai mult euro decat au cumparat, asa ca nu ducem lipsa", a precizat reprezentanta unei case de schimb valutar.
Analistii pietei sunt destul de rezervati in ce priveste aprecierea leului in acelasi ritm de pana acum.