in perioada 10-11 aprilie 2014, Federatia Patronala din Industria Textile, Confectii si Pielarie din Romania-FEPAIUS in parteneriat cu Expoconfintex va organiza, in cadrul complexului hotelier CARO, expozitia "FASHION PEEK", dedicata productiei si colectiilor realizate in Romania.
Manifestarea expozitionala, organizata intr-un format in premiera pentru Romania, se constituie intr-o platforma care sa faciliteze - concomitent si interactiv - intalnirea designerilor cu productia de masa, derularea de activitati de contractare -subcontractare precum si comunicarea dintre specialisti straini din domeniu cu mediul de afaceri autohton.
Expozitia va include "ZONA DE TREND", care ofera informatii despre tendinte de sezon Primavara/Vara si Toamna/Iarna 2015, in SPATIUL ALOCAT DESIGNERILOR - in principal tineri - vor fi prezentate creatii vestimentare inovative apartinand studentilor si proaspat absolventilor Facultatii de Design in timp ce in zona "FAST CONNECTIONS" va fi organizata o platforma de oferte si solicitari de locuri de munca in domeniu.
In cadrul forumului "PARTENERIAT IN EXCELENTA" vor avea loc prezentari de interes sustinute de experti straini si romani despre modul de abordare al pietelor externe, design si styling, tendinte ca instrument de marketing dar si despre rezultatele economice obtinute de catre sectorul textile, confectii, pielarie si strategia de competitivitate a Romaniei 2014-2020. Vor fi realizate, de asemenea, selectii de participare la targuri internationale, prezentari de proiecte europene destinate sectorului industriei usoare precum si platforme comerciale de distributie on-line.