Indicii bursieri au inregistrat, pentru a doua zi consecutiv, valori negative. Indicele BET FI a inregistrat ieri o scadere de 7,06%, de aproape trei ori mai mare decat nivelul inregistrat in ziua precedenta. Acest indice arata cat de mult au scazut tranzactiile SIF-urilor (societatile de investitii financiare). ßi indicele BET C a scazut cu 5,46%. Pana si tranzactiile celor mai active companii listate, cum ar fi Rompetrol Rafinare Constanta si Petrom Bucuresti, au stagnat sau au inregistrat valori in pierdere.
Cu toate acestea insa, pentru primele patru luni ale anului volumul intrarilor nete de la Bursa este superior celui din 2005, informeaza Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Astfel, daca in primele patru luni ale lui 2005, volumul intrarilor nete de capital la bursa totaliza 22 de milioane de lei, in aceeasi perioada a acestui an ele sunt in valoare de 89 de milioane de lei. Asta deoarece plasarea de capital a insumat 947 de milioane de lei, in timp ce retragerile au fost in valoare de 858 de milioane de lei. (M.H.)