Ministrul desemnat al Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat, marti, ca nu intentioneaza sa creasca nicio taxa principala sau secundara in acest moment, insa considera ca este necesara modificarea impozitului minim prin orientarea lui catre zonele cu evaziune fiscala ridicata. Salariile angajatilor din sistemul bugetar si pensiile vor fi inghetate anul viitor, nu reduse, a mai declarat ministrul desemnat al Finantelor Publice, Sebastian Vladescu.
"Nu intentionez sa majorez niciuna din taxele principale sau secundare in acest moment. Va exista o discutie despre acest impozit minim, care din punctul meu de vedere ar trebui adaptat, orientat catre zone cu evaziune fiscala ridicata", a spus Vladescu, la audierea comisiilor parlamentare reunite de buget-finante.
El a aratat ca nu trebuie sa existe "emotii" privind finantarea, in conditiile in care acordurile cu institutiile financiare internationale sunt respectate.
Potrivit prevederilor unei ordonante de urgenta care a intrat in vigoare de la 1 mai, firmele in cazul carora impozitul pe profit a fost mai mic decat impozitul minim sunt obligate la plata unor sume calculate in functie de veniturile realizate.
Astfel, firmele platesc un impozit minim anual cuprins intre 2.200 lei (aproximativ 500 euro), daca au venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Introducerea acestui impozit a fost criticata de oamenii de afaceri, dar si de reprezentantii partidelor politice.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Sorin Blejnar, a declarat ca statul a incasat pana in luna septembrie, la bugetul general consolidat, venituri de 592,8 milioane de lei din aplicarea impozitului minim.