Pana saptamana trecuta, Fiscul a transmis decizii de impunere pentru declaratiile privind impozitul pe venit aferent anului 2004 unui numar de 2,81 milioane de contribuabili, reprezentand 93,64% din total, potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
De asemenea, administratiile fiscale au incheiat trei milioane de decizii de impunere, respectiv 98,7% din declaratii.
Potrivit ANAF, au fost emise 292.753 de decizii de plata, insumand 218,8 milioane de lei (2.188 miliarde lei vechi) si 2,2 milioane decizii de restituit, care totalizeaza 316,5 milioane de lei.
Pentru 469.018 contribuabili nu au fost constatate diferente de impunere. De remarcat ca o buna parte din restituiri reprezinta sume mai mici de cinci lei (50.000 de lei vechi), respectiv 327.318 decizii.
ANAF constata fata de datele inregistrate in anul precedent o crestere a operativitatii in desfasurarea procesului de emitere si transmitere a deciziilor de impunere. (D.E.)