Persoanele care nu au posibilitatea de a se inscrie in acest an in programul "Prima Casa", pot sta linistiti, deoarece guvernantii au hotarat ca acesta sa fie prelungit. Astfel, premierul Emil Boc (foto) a declarat ca Guvernul va finanta Programul "Prima Casa" si anul viitor, tot prin sistemul garantiilor guvernamentale, daca se va dovedi de mare succes anul acesta. In acest sens, seful Executivului a precizat ca primele semnale legate de derularea acestui program sunt pozitive. "Eu cred ca e un program care va avea doua efecte pozitive. In primul rand, romanii care platesc chirie 200-300 de euro azi, de maine vor plati aceiasi bani la chirie si vor avea propria casa. In al doilea rand, se dezgheata creditarea in economie pentru ca, iata, cu exceptia unei banci care are un program separat, toate cele 19 banci sunt in program si acorda credite pentru romani. In al treilea rand sa nu uitam ca e un domeniu, al constructiilor, care are o contributie importanta la PIB, el va beneficia, prin aceasta masura, de un sprijin, sa aduca eficienta in economia romaneasca", a afirmat Boc. Premierul a adaugat ca are informatii ca, la nivelul intregii tari, bancile au adunat circa 10. 000 de cereri prin "Prima Casa" la momentul in care a fost lansat programul si urmeaza ca ele sa le puna in practica dupa procedurile bancare. "Procedurile tehnice nu mai tin de Guvern, tin de banci. Noi am pregatit tot cadrul normativ in asa fel incat sa nu mai fie nicio obiectie, bariera sau piedica. Astazi, prin orice varianta iti poti cumpara o casa cu o garantie de la stat de 60. 000 de euro. Sunt convins ca va avea efecte benefice pentru economia romaneasca si, daca se va dovedi a fi de mare succes, il vom finanta si anul viitor tot prin sistemul garantiilor guvernamentale", a adaugat premierul. (Catalin CONSTANTINESCU)