Suma-record cheltuita de romani pe apa minerala. Prognozele arata ca in acest an, din cauza caniculei, romanii vor cheltui pe apa imbuteliata 1 miliard de lei. Temperaturile extreme cresc afacerile producatorilor de ape minerale, care lucreaza la capacitate maxima, pentru a face fata cererii tot mai ridicate. Datorita secetei, piata de profil ar putea ajunge in acest an la o productie-record de 1,2 miliarde de litri. Productia pe primele sase luni ale anului a depasit 500 de milioane de litri, cu aproape 50% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. "Noi am produs anul acesta in iunie 114 milioane de litri, fata de aproximativ 83 de milioane de litri anul trecut, deci o crestere de aproximativ 50%", a declarat Mihail Ianas, presedinte APEMIN. Patronatul din industria apelor minerale spune ca seceta nu va afecta productia de ape minerale, iar fabricile pot face fata fara probleme cererii crescute. "Fabricile pot sa produca o cantitate ceva mai mare, cu aproximativ 25-30%. Cu investitii suplimentare se poate si dubla productia, pentru ca izvoarele noastre au suficienta apa minerala, deci in principiu nu sunt probleme", a mai subliniat Mihail Ianas. In cifre de afaceri, seceta a crescut piata apelor minerale la peste 400 de milioane de lei in prima jumatate a acestui an, fata de aproape 350 in aceeasi perioada din 2006. (Andreea Stefan)