Descopera.ro: Planetele nu sunt unica posibilitate: unde altundeva s-ar putea ascunde viata extraterestra?
Pentru ca noi insine locuim pe o planeta, ne-am obisnuit asa de mult cu aceasta idee, incat am ajuns sa credem ca "viata extraterestra" e sinonim cu "viata pe alte planete". Dar oare numai pe planete ar putea exista viata? Nu mai sunt si alte posibilitati? Progresele astronomiei si ale astrofizicii ne obliga acum sa depasim aceasta conceptie, devenita prea ingusta: ca viata ar putea exista doar pe planete. Paralel cu descoperirea, in afara sistemului nostru solar, a tot mai multe exoplanete - unele asemanatoare Terrei - si cu estimarea probabilitatii ca ele sa se dovedeasca ospitaliere pentru viata, oamenii de stiinta au inceput sa discute despre posibilitatea existentei vietii pe un alt tip de corpuri ceresti: pe "lunile" sau satelitii naturali ai acestor exoplanete - pe asa-zisele "exoluni", o prezenta noua si exotica in conversatiile specialistilor. Discutiile se poarta deocamdata la un nivel pur teoretic, dar noua viziune asupra vietii extraterestre nu este mai putin incitanta: campul de cercetare s-a largit si, odata cu el, perspectivele noastre asupra eventualei descoperiri, in cele din urma, a vietii altundeva decat pe Pamant.
Intr-un articol publicat recent, Andrew Norton, vicepresedinte al Royal Astronomical Society din Marea Britanie, vorbea despre aceasta noua perspectiva: posibilitatea ca viata, asa cum o stim noi si cum ne asteptam sa existe si in alte locuri din Univers, sa fie prezenta nu numai pe planetele din alte sisteme solare, ci si pe luni ale acestor planete.
Stele, planete, sateliti
Majoritatea planetelor descoperite pana acum apartin unor sisteme solare, adica se rotesc in jurul unor stele (precum Terra in jurul Soarelui), fiind "prinse" in campul gravitational al acestora. Au fost identificate si rare exceptii, asa-zise planete "hoinare", care nu orbiteaza in jurul niciunei stele, ci umbla hai-hui prin Univers, dar regula o reprezinta planetele care se invart ordonat, pe orbite bine determinate, in jurul unor stele.
Planetele, la randul lor, pot avea, in jurul lor, pe orbite stabile, sateliti naturali, sau "luni", cum este Luna noastra, satelitul natural al Terrei, ori cum sunt Phobos si Deimos (lunile lui Marte), ori Titan, Rhea, Dione, Tethys, Mimas, Enceladus, Iapetus (dintre satelitii lui Saturn, care are peste 150 de luni si "lunisoare", dintre care 53 au primit nume), sau Io, Europa, Ganymede si Callisto, cei mai mari dintre cei 67 de sateliti cunoscuti ai lui Jupiter (Ganymede fiind cea mai mare "luna" din sistemul nostru solar.)
Planetele ce orbiteaza in jurul altor stele decat Soarele nostru sunt numite planete extrasolare, sau exoplanete, iar satelitii lor naturali sunt desemnati prin termenul de exoluni.
(Va urma)