Mariustuca.ro / Metoda celulelor-laser pentru depistarea tumorilor (Autoare: Magda Marincovici)
Tehnica de luminare a celulelor reprezinta o inovatie care ar putea contribui la depistarea tumorilor si imbunatatirea tratamentului contra cancerului. Descoperirea apartine cercetatorilor de la Universitatea Harvard si consta in marcarea luminoasa a celulelor sub forma unor mici lasere pentru a monitoriza expansiunea cancerului in corp.
Prin aceasta tehnica medicala sunt posibile semnalarea si supravegherea mai eficienta a celulelor maligne. Pana au ajuns la aceasta tehnica, cercetatorii au incercat mai multe moduri de a aduce lumina in celule. Una dintre aceste tehnici consta in injectarea picaturilor de ulei in asa fel incat sa se creeze o cavitate optica pentru a fi umpluta cu ajutorul unui colorant fluorescent. Lumina pulsata face ca atomii din coloranti sa emita propria lor lumina. Aceasta metoda de creare a luminii prin injectarea de picaturi de ulei a fost testata, in acelasi timp, pe celulele porcului si pe celulele omului. Prin aceasta metoda s-a ajuns si la concluzia ca, teoretic, este posibil sa atribui fiecarei celule din corp un semn sub forma laserului pentru a o identifica, explica publicatiei New Scientist profesorul Matjaz Humar, de la Harvard Medical School.
Si cercetatorii britanici de la Universittea Saint Andrews au studiat, de asemenea, capacitatea celulelor de se transforma in lasere. Concluziile lor, publicate in New Scientist, indica faptul ca aceasta metoda ar putea ajuta la mai buna intelegere a modului cum tumorile se raspandesc in corp.