In perioada 15 august - 30 septembrie 2014, UNICEF si Carrefour desfasoara o campanie de strangere de fonduri pentru a sprijini copiii proveniti din medii defavorizate sa mearga la scoala.
In toate cele 25 de hipermarketuri Carrefour din intreaga tara, clientii pot alege sa adauge la bonul lor un leu la casa de marcat, ajutand astfel copiii sa nu renunte la scoala.
In Romania, sunt aproximativ 400.000 de copii care nu merg regulat la scoala. Mai mult, 2 din 10 copii nu termina opt clase. Pornind de la aceste statistici ingrijoratoare referitoare la copiii care parasesc scoala, UNICEF a demarat in 2010 campania "Hai la Scoala" de prevenire si reducere a fenomenelor de absenteism si abandon scolar.
"Din experienta noastra, copiii vulnerabili beneficiaza de educatie atunci cand profesorii colaboreaza cu parintii si cu comunitatea. Ne bucuram ca partenerul nostru Carrefour ofera clientilor sai oportunitatea de a se implica simplu si rapid, ajutand astfel copiii sa mearga la scoala. O donatie mica, de doar un leu, poate produce o schimbare pe termen lung pentru copii", a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF in Romania.
Campania de strangere de fonduri se bucura de sprijinul Andreei Marin, Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF Romania.
"Educatia ii poate ajuta pe copiii vulnerabili sa reuseasca in viata. O donatie de doar 1 leu poate face diferenta si fiecare dintre noi poate contribui. Fiti alaturi de UNICEF si Carrefour sși puteti schimba in bine viata unui copil", a declarat Andreea Marin, Ambasador al Bunăvointei pentru UNICEF.
Banii stransi in urma campaniei vor sprijini interventiile UNICEF de la nivelul scolii, al familiei si al comunitatii. Interventiile la nivelul scolii au ca scop transformarea scolii intr-un mediu primitor pentru copii, formarea mediatorilor scolari, a directorilor si a cadrelor didactice pentru a-si adapta stilul de lucru nevoilor fiecarui elev. La nivelul familiei se urmareste intarirea legaturii parintilor cu scoala, implicarea lor in viata scolara a copiilor lor si acordarea de sprijin parintilor prin consiliere si discutii individuale. Interventiile la nivelul comunitatii urmaresc influenrarea si mobilizarea membrilor comunitatii pentru a se implica si a sprijini familiile ai caror copii sunt in risc de abandon scolar.
"Strategia Carrefour pune accent pe sprijinirea comunitatilor si crearea unei vieri mai bune pentru romani. Campania "Hai la Scoala", initiata de UNICEF, ne permite sa punem fundatia unei societati stabile si prospere luptand impotriva abandonului sșcolar din randul copiilor ce provin din medii defavorizate", a declarat Andreea Mihai, Director Marketing, Carrefour Romania.