Q Magazine : Ce spune un locuitor al Iasilor despre babele care stau la coada, an de an, la moastele Sfintei Parascheva. Cutremurator
Doina Filipescu locuieste in Iasi de peste 17 ani. Casa ei se afla chiar pe drumul ingradit an de an de jandarmi care duce la moastele Sfintei Parascheva. Poarta ei este blocata zile intregi de babele ironizate pe Facebook sau de televiziuni. Ea a scris anul trecut pentru Justitiarul cum traieste acest fenomen din interiorul lui, dar mai ales despre CINE sunt babele care stau la coada zile in sir pentru a se ruga. Marturia Doinei Filipescu este perena, fiind valabila in fiecare an.

Sarcasm pe Facebook: Alerta de trafic intens in Iasi. Pe drumul catre moaste se circula baba la baba!

Da, sunt din Iasi. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor catre moaste. De 17 ani am strazile ingradite, dau explicatii jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curatat la poarta, am gasit un portofel golit, intr-o primavara, pe sub frunze si zapada, cu acte de Baba in el, aruncat peste gard, in gradina mea, in toamna, de un smecher de hot si, impreuna cu niste surori catolice dintr-un sat, am gasit Baba si i-am trimis actele… Ma uit la multimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai putini mosi, ca barbatii sunt mai putin rezistenti ori raman cu animalele acasa ori sunt deja plecati la Domnul). Le privesc cum stau nopti la rand in frig. Eu ma culc la caldura (si tu), iar Babele stau ca fraierele si zgribulesc in ploaie, li se face rau, deranjeaza SMURD-ul & ambulanta deja ocupate, nu-i asa? cu chestii mai elevate in orasul nostru, capitala blablabla. Dar nu cad prea multe Babe pe jos, ca se sprijina unele pe altele. Se tin intre ele drepte, fiecare cu pacatele si durerile ei, orideunde ar fi. Si se atin asa, ca niste pinguini autohtoni ososi, unele de spatele altora, si toate impreuna, de firul nevazut care leaga durerea de speranta.
- S-a fi facut grau, maici, pi la voi, anu' ista? Pi la noi, nu, c-o plouat. Si, cati copchii zici ci ai? Si pi undi's, maici? S-a mii, tat diparti.Tat dus cu treabi, au si ii copchii la scoli. Nu, nisi a mii n-o vinit anu ista, da' cu ajutoru Sfintii poati vin la anu ca de-amu si cam gati, s-o cam gatat cu viata noastri, atata bucurii mai avem si noi,gandu' la copchii si aisea, la Sfanti.
Si mai fac un pas, si mai trec de un gand. Si mai spun o rugaciune, cand le este frig, se mai incurajeaza, se mai contrazic unele cu altele, apoi se impaca, isi mai dau un colt de paine, doar au drum de dus inainte, poate maine dimineata o sa ajunga coada. Uneori ies in strada cu ceaiuri calde, cu portii de hrana fierbinte. Si ne bucuram de a darui, nu de a primi. Si fac asta impreuna cu fiica mea. Cum as putea s-o invat, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development? Cateodata ploua crunt si e un frig de iti aduci aminte si pacatele nefacute. Si de Sfanta Parascheva e frig cand ploua, fratilor. Anul asta, cat pentru cei zece in care nu a plouat. Cand intru in casa: caldurica, Chopin pe youtube, supa fierbinte, sfesnic cu lumanare aprinsa pe masa, betisoare parfumate, subiecte, suntem normali. Afara, lame de cutit. Si ploi insemnate cantitativ. Cu intensificari ale vantului. Vine noaptea. Dai sa te culci. Te gandesti ca e alegerea Lor. Vrei sa scapi de Babe? Nu poti. Le vezi la televizor: umilite, aratate in posturi jenante, cautate cu lumanarea de niste mici sacali care, astfel, isi ascut dintisorii pentru viitor. Dar, slava Domnului, Babele de la televizor parca nu seamana cu cele din rand. Eu ma duc de dimineata sa verific. Cand colo, ce vad? Mainile crapate, aspre, uscate si innegrite de munca, de frig, de zloata, de arsita. Mainile lor noduroase, cioturi inchircite de carat greutati la animale, cu sacul, de la camp. Ma uit la Ele. Sunt Babele alea care s-au nascut inainte sau chiar in timpul Razboiului. Poate le-au fost rapiti tatii ori fratii de gloante. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Carora li s-a furat averea. Babele care, pe cand erau fete, n-au avut dosar bun si n-au mai facut liceul ori vreo scoala mai inalta. Ai caror parinti, frati ori unchesi au infundat puscariile comuniste.

Babelea astea sunt Istoria

Babele astea au trait in carnea vietii lor marirea si caderea epocilor. Ele Stiu. Ele sunt Memoria. Pe fata fiecareia citesti Istoria tarii, mai abitir decat in manualele actuale. Babele astea au muncit la CAP-uri pana la ultima sudoare. Babele au semanat, au prasit cu sapa, au cules, au carat cu spinarea, au facut snopi si au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe langa caruta sau car, sa le fie mai usor animalelor. Pe spinarea Babelor s-au cladit fabricile, uzinele, spitalele, gradinitele si scolile. Babele au pansat ranile bolnavilor, Babele au spalat murdaria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din gradinitele si scolile prin care am trecut. Babele au fost langa barbati pe santiere. Babele astea au ridicat copii si au dat tarii asteia inteligenta cat in alte zece tari. Babele au cautat gainile in fund sa vada daca au ou sa-l dea nepotilor la oras, sa aiba ousor bun, de tara, maica. Babele astea au muls vacile si aduc la oras branza adevarata, ca sa nu se mai spurce pruncii cu otravuri cu brand si pret din supermarket. Babele au facut cozonacii si painea buna, cu cruce deasupra, pastile de Pasti si ouale inrosite. Babele astea au adus pe lume miei, vitei, pui de gaina sau gaste fara numar, ele au dat la pasari, ele au dat la dobitoace, ele le-au gatit, ele le-au ingrijit. Si au grijit omul, copiii, casa si curtea, gradina, campul si cimitirul. Babele au zis Doamne ajuta! la vremi de grele incercari si au invatat sa ceara ajutor de sus cu teama si blandete, pe cand Omul lor suduia. Babele au mosit femeile si au invatat fetele sa fie cinstite si cinstitoare. Babele au laut pruncii si i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai stiu cate un leac din plante sau cate o poveste ori descantec. In poala Babelor astora nepotii au primit o mangaiere aspra cand parintii au plecat sa spele domnesti dosuri italiene pentru cativa firfeurei. Babele astea nu au avut curent si au invatat carte la lumanare. Dar au scris ori au tinut minte si au dus mai departe povesti, cantece, snoave si traditii. Babele au tors lana oilor, au boit-o cu vopsele din flori de camp, au cusut la lampa ii cu altite, camesi de mireasa si de mire, au tesut covoare, laicere, cuverturi, grindare, au impletit sosete groase barbatilor care s-au dus la padure sa aduca un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la scoala… Am intrebat o Baba de la Sucevita, care cususe asta-iarna camesa sotului si iia ei, batute de cruciulite, de iesisera impreuna, in straie aidoma, la o Mare si Sfanta Sarbatoare:
- Cand ai cusut atata, matusa, in trei luni? Printri treabi, maici!.
Stalpi. Stalpi de oameni ce tin si Cerul sus si Pamantul jos, si mai duc si portul, in cel veac ce vine. Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa si ograda, au vopsit gardurile, au albit stergarele si au impodobit ferestrele si portile. Babele au facut masa mare cu zama de cucos, galuci cu carni si cuptioare de poale-n brau si au asteptat oaspeti mari, copiii-domni, la hram ori la sarbatori. Atunci si-au spalat manurile mai abitir, numai ca nu iese negreala, chiar cu sare de lamaie. Nu iese decat oleaca de sange prin crapaturile adanci, dar trece cu seu de oaie. Babelor astora le-au murit copiii in burta sau in leagan din lipsa de medici, de medicamente ori de cunostinte, pile si relatii. Le-au murit bunii si strabunii, iar ele se tot tin de calendar, de biserica si de cimitir. Babelor astora capitalismul le-a luat si ce le mai ramasese dupa comunisti. Le-a luat serviciul, demnitatea, copiii si nepotii. Lor nu le-au mai ramas decat pomenile, rugaciunile, lacrimile si batistele cu noduri in care stau ascunsi cativa lei. Si cativa biscuiti ieftini. Si niste sfinti. Cu care ele vorbesc, se sfatuiesc, la care se roaga si de la care nadajduiesc ajutor. De la cine, altcineva, sa astepte? Copiii? Ocupati. Nepotii? Plecati dupa Pokemoni aka diplome. Statul? Care? Societatea civila? Pe bune? Neamurile? Vecinii? Ei, da, neamurile si vecinii. Neamurile si vecinii de rand, la moaste. Sa pupe un mort. Pentru ca, pentru ele, mortii si viii sunt tot o lume. Iar sfintii sunt mijlocitorii.
- Da, Ghita, asteapta-ma, vin la San' Dunitru, zicea matusa mea, pe la Schimbarea la Fata, omului ei, plecat in ceea lume, de aproape un an. Ea traia la fel de constienta si coerenta peste Tot. Glissando. Apoi se uita la mine si zicea:
- Ii ghini vitalu', c-o fost cam gales? Da' vaca, ati dat la vaci? Si culegi prunili, maici, si faci magiun la feti.
Apoi iar se uita la mosul Ghita al ei din aer si vorbea cu el dandu-i vesti despre vitel. Si se muta cu ochii la Sfanta din icoana.
- Maici Precisti, si ma duci la San' Dunitru la omu' nieu. Si exact la San' Dunitru s-a dus la intalnire. Zis si facut. Cu randuiala, rost si prin conlucrare.
Cele mai multe Babe nu stiu de FaceBook. Pentru ele a Face inseamna a Fi. Ele nu iti dau Like. Iti dau o binecuvantare, un mar, un ou, o poala de nuci sau de fasole. Nu virtual, in materie, maica. Nu au cont bancar, dar au un ban deoparte pentru nepoti. Babele pierd casele la inundatii sau pamanturile si padurile, fraierite de primari. Dar ele mereu gasesc o incurajare pentru tine, cel venit cu Audi la tara. Pentru ca ele, sarmanele Babe, de-atata suferinta, asteptare si credinta, aproape ca s-au sfintit asa, si ele, tot tinandu-se de funia rugaciunii inaltate catre Cer. Si s-ar duce in sus, sa nu deranjeze iesenii spilcuiti si mistocari. Iar daca inca nu te vezi si pe tine, acolo, printre ele, nu crede ca nu esti in pomenit in rugi. Nu scapi. Noi toti suntem in rugile lor mult folositoare. Caci dintr-o Cale de Babe ne tragem toti, ca niste frati estimp si in ist loc. Daca nu crezi, uita-te la bunele si strabunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.

Alerta de trafic intens in zona Mitropoliei Iasi. Se circula Baba la Baba

Statui umblatoare de carne inghetata si ruga fierbinte. In mirozna de aspru busuioc si dulce mir. Babele-Arhanghel circula prin frig, ploaie, pe Calea lor, tacute. O data pe an. Se vad si Ele cu Sfanta lor. Apoi, ca niste biserici mici si luminoase, mergand tot cu fruntea inainte, te intreaba, grabite, jenate, in care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconite ieftine pentru cumatre si vecini, agheazma pentru casa si animale. Si ne lasa singuri. Noi intre noi. Ne lasa Ias-ul, trafic-ul, Facebook-ul, misto-ul, Mall-ul. Si Halloween-ul! Ramanem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile si insight-urile noastre. Ma intreb, in termeni de management, daca Babele astea, si-au atins, per total, tinta. Cat s-au caznit ele, cat au scos din carnea lor prunci, cat au zidit lut cu pleava si balega cu mainile lor, cat au ridicat, cat au carat, cat au stins jarul febrei vreunui om, cat s-au rugat, cat au plans si au ingropat, totusi n-au putut cladi un strat cat de subtire de rusine care sa stea pe veci in obrazul tuturor copiilor lor. Si asta, pentru ca n-au cerut pentru ele nimic. Credeau ca cineva va observa ca li se cuvine un pic de onoare? Au asteptat ca buna educatie sa o dea scolile prin care copiii le-au trecut? Ei bine, ele au ramas asa, simple si singure, cu modestia de femei straine, necunoscatoare si trecute. Si cu nadejdea, credinta si dragostea lor. Si cu Sfintii. Si cu Dumnezeu.

Sursa : Q Magazine