Senatorul Florian Bodog a sustinut o declaratie politica intitulata "Sistemul medical romanesc are nevoie de mai multa consecventa si coerenta din partea Ministerului Sanatatii", pe care o puteti citi in continuare.

In declaratia mea politica de astazi, as dori sa fac referire la un subiect arzator pentru fiecare familie din Romania. As dori sa vorbesc despre modificarile legislative si de sistem pe care Ministerul Sanatatii le-a propus saptamana trecuta pentru reformarea sistemului medical.
As dori sa incep cu propunerea de a muta circa 40% din cazuri si pacienti din zona spitalelor spre policlinici si medicii de familie. Intentia actualei conduceri a ministerului este de a reduce cat mai mult cheltuielile spitalelor si de a economisi astfel bani pentru sistem. Din punctul meu de vedere, chiar si la ora actuala exista o suprasolicitare a serviciilor ambulatorii, atat la nivel de policlinici, cat si la medicii de familie. Asadar, o astfel de masura trebuie dublata in mod obligatoriu si de intarirea medicinei primare, de intarirea medicinei de familie si a celei de ambulator. Altfel, efectele preconizate vor intarzia sa apara si chiar mai mult decat atat, sanatatea populatiei poate fi afectata.
Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca am avut surprize mari dupa ce am ascultat declaratiile domnului ministru si le-am comparat cu ce am gasit in pachetul de legi publicat pe website-ul ministerului. Exista o discrepanta mare intre ceea ce spune ministerul si ceea ce se regaseste in materialele aflate in dezbatere publica. Ma intreb si eu, ca multi alti colegi, cum de ceea ce vrea (sau cel putin declara) ministrul sa faca din punct de vedere al reformei sistemului nu a putut fi transpus in practica si in litera de lege de catre tehnicienii care au lucrat la acest material? Sau, pur si simplu, sa fie vorba despre o dezinformare a opiniei publice?
Nu m-ar mira sa fie asa, pentru ca nu ar fi prima data cand domnul ministru una spune si alta face. In momentul cand Ministerul Sanatatii a taiat pachetul de servicii de asistenta stomatologica pentru copii si batrani, domnia sa, prin intermediul unui secretar de stat, s-a angajat in fata Comisiei de Sanatate din Senat ca la rectificarea bugetara sa reintroduca acest pachet sub forma unui program de asistenta medicala stomatologica de profilaxie. Acest program nu se mai regaseste insa in materialul propus si prezentat acum de minister. Totodata, in declaratiile de presa, domnul ministru a dat asigurari pentru realizarea cadrului necesar transformarii spitalelor in societati comerciale sau regii autonome, ceea ce in paranteza fie spus nu cred ca era un lucru bun, avand in vedere ca ele se expuneau pericolului falimentului. Spre surprinderea tuturor, in ciuda declaratiilor initiale, in documentul prezentat acum nu se mai regaseste acest lucru. Mai mult decat atat, unificarea programelor nationale de sanatate, propusa astazi, a fost critica la inceputul mandatului dommnului ministru, cand domnia sa a declarat ca programele curative sunt mult mai bine gestionate la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, iar cele profilactice la nivelul ministerului. Si exemplele ar putea continua...
Consider ca sunt inacceptabil de multe discrepante intre declaratiile de presa ale domnului ministru si ceea ce se regaseste in materialele oficiale ale ministerului. Undeva s-a produs o ruptura intre ceea ce domnia sa a dorit si ceea ce s-a realizat din punct de vedere tehnic. Am observat, de asemenea, si o anumita superficialitate in redactarea materialelor sau pur si simplu s-a dat copy/paste la unele initiative esuate de pana acum ale domnului ministru. In nota de fundamentare la modificarea Legii 95, de exemplu, se vorbeste la un moment dat despre impactul bugetar pe anul 2012! Ori din cate stiu eu, de vreo 10 luni suntem in 2013!
Domnia doreste sa reia un alt subiect pe care a mai incercat odata sa-l introduca in Guvern: este vorba despre reorganizarea Ministerului Sanatatii prin infiintarea unor agentii. Din materialul prezentat reiese ca se va organiza o Agentie pentru programele de sanatate si o Agentie pentru aparatura medicala, in conditiile in care, tot in acelasi material, Agentia nationala a medicamentului si a dispozitivelor medicale ramane cu aceleasi atributii. Ce mai putem intelege de aici?
Si o ultima problema la care as dori sa fac referire, pe scurt, in interventia mea de astazi: in ceea ce priveste cresterea salariilor din sistemul medical, ministrul sanatatii a declarat ca doreste o crestere semnificativa a salariilor, insa in cadrul discutiilor pe care le-a avut cu Colegiul Medicilor a avansat un procent infim de crestere, care pe buna dreptate, nu poate fi acceptat. Romania se confrunta la ora actuala cu o migratie a personalului medical de specialitate in strainatate, migratie pe care ar trebui sa o stopam prin solutii concrete, inclusiv prin cresterea salariilor! In caz contrar, vom ajunge in situatia in care nu va mai fi cine sa ne trateze in spitale. Eventual, poate domnul ministru Nicolaescu!
Ar fi si alte aspecte si probleme punctuale care ar necesita o aplecare mai mare din partea celor implicati si a celor responsabili, insa, deocamdata, ma opresc aici. Sper sa am ocazia in alte sedinte sa ma refer si la aceste lucruri. Inainte sa inchei, as dori sa va adresez pe aceasta cale invitatia de a participa la dezbaterea organizata astazi de catre grupul parlamentar al PSD pe problema pachetului legislativ propus de catre Ministerul Sanatatii. Ar fi o ocazie excelenta pentru a aduce, impreuna, imbunatatiri la textul propus!