La mai bine de doua zile de la masacrul din Paris, de la redactia Charlie Hebdo, cei doi criminali nu au fost prinsi nici pana acum desi sunt urmariti de 90 de mii de politisti.
Oamenii legii se afla pe urmele lor. Vineri dimineata, doi indivizi inarmati care semanau cu fratii Kouachi au furat o masina dintr-o localitate din nord estul Parisului.
Cateva minute mai tarziu a avut loc un schimb de focuri de arma, in urma caruia presa franceza a anuntat ca au murit 2 persoane iar alte 20 au fost ranite. Ulterior, Parchetul a negat ca ar exista morti. Cei doi frati au mers apoi la o tipografie din localitatea Dammartin-en-Goele unde au luat un ostatic.
Dupa cateva ore, un alt atac armat a avut loc intr-un magazin alimentar din Paris, fiind luati 5 ostatici.
Ziare.com informeaza:
14:49 - Cel putin cinci oameni sunt ostatici in magazinul alimentar, informeaza BFMTV, citand AFP. Printre acestia se afla si femei si copii.
14:43 - Localul a fost inconjurat de politisti.
14:40 - France24 transmite ca o persoana a fost ranita in schimbul de focuri din magazin.
14:33 - Politia suspecteaza ca atacul a fost comis de barbatul care a ucis joi o politista.
14:28 - Inca un atac armat in Franta. Un schimb de focuri a avut loc vineri, la Paris. Presa franceza anunta ca au fost luati ostatici intr-un magazin alimentar.
1:25 - A inceput operatiunea de evacuare a elevilor din scoli.
14:18 - Se pare ca ostaticul din tipografie ar fi chiar directorul intreprinderii. Familia sa a anuntat ca nu l-a putut contacta pana acum.
14:12 - Viceprimarul din Dammartin-en-Geole, Thierry Chevalier, a anuntat ca "aproximativ 600 de studenti si 200 de elevi de liceu sunt izolati in unitatile de invatamant".
14:05 - Scriitorul francez Michel Houellebecq a anuntat, joi, ca a suspendat turneul de promovare a celui mai recent roman al lui, "Soumission", acuzat in anumite cercuri ca ar sprijini islamofobia.
13:58 - Premierul francez Manuel Valls a ajuns la sediul Liberation pentru a discuta cu ziaristii Charlie Hebdo.