La data de 24.04.2011, in jurul orei 14.20, Serviciul Omoruri din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti a fost sesizat de catre Dispeceratul 112 cu privire la faptul ca, intr-un parc situat in sectorul 4, doua persoane au fost injunghiate.
La fata locului, s-a stabilit ca in timp ce se plimbau pe o alee in apropiere de un club, L. Alexandru de 26 de ani si L. Adina de 23 de ani, ambii din Bucuresti, au fost agresati de un barbat, care a venit din spate si i-a lovit cu un cutit, dupa care a fugit.
Cele doua victime au fost transportate la spital unde au ramas internate.
Din cercetarile efectuate a rezultat ca autorul agresiunii este M. IONUT de 22 de ani din jud.Teleorman.
Din investigatii si audieri a rezultat ca intre victime si agresor exista un conflict bazat pe o datorie de bani pe care victimele nu i-ar fi inapoiat-o.
In ziua de 24 aprilie 2011, persoanele implicate s-au intalnit din intamplare, a izbucnit din nou cearta si M. IONUT l-a lovit cu cutitul pe L. Alexandru care a ripostat si l-a lovit cu pumnul pe acesta.
In altercatie a intervenit si L. Adina dar si aceasta a fost lovita cu cutitul.
Imediat dupa consumarea agresiunii M. IONUT a fugit iar victimele au solicitat ajutor prin Serviciul 112.
Cercetarile sunt continuate de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Serviciul Omoruri din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti cu cel in cauza in stare de retinere, urmand a fi prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru comiterea infractiunii de tentativa la omor calificat si deosebit de grav.