In perioada 15.01.2011 - 23.03.2011, politisti din cadrul Biroului de Investigatii Criminale - Sectia 3 Politie, au documentat activitatea infractionala desfasurata intr-un apartament situat intr-un imobil din sectorul 1, unde functiona un "salon de masaj" in care se practica prostitutia, iar o parte din clienti erau agresati fizic, talhariti, amenintati si lipsiti de libertate in mod ilegal.
In urma verificarilor, s-a stabilit faptul ca in imobilul respectiv au fost atrasi mai multi barbati, sub promisiunea intretinerii de relatii sexuale contra cost, in urma postarii pe internet a unor anunturi in care erau prezentate fotografiile unor persoane mai atragatoare decat a celor care practicau prostitutia in acel apartament.
Astfel, fie imediat dupa sosirea ,,clientilor’’, atunci cand acestia realizau ca femeile pentru care venisera pentru a intretine relatii sexuale nu erau acelea din anunt, fie in timpul preludiului, atunci cand erau totusi de acord sa intretina relatii sexuale cu persoanele gasite, suspectii ii deposedau de bunurile personale si bani, ii agresau fizic, iar in unele cazuri, ii blocau in apartament.
Continuand cercetarile, politistii au stabilit faptul ca:
La data de 15.01.2011, un barbat de 40 de ani, s-a deplasat la apartamentul mentionat pentru a intretine relatii sexuale, contracost, cu o femeie a carei fotografie era prezentată pe un site, iar dupa ce a platit suma solicitata, respectiv 150 de lei, i s-a spus ca persoana respectiva lipseste, dupa care a fost amenintat si determinat sa paraseasca locuinta; la solicitarea lui, persoanele din locuinta au refuzat sa ii restituie, in tot sau in parte, suma achitata;
La data de 11.03.2011, la apartamentul mentionat s-a deplasat un barbat de 32 de ani, pentru a beneficia, contracost, de un masaj erotic efectuat de o femeie a cărei fotografie era prezentata pe site, iar atunci cand a incercat sa plece, dupa ce constatat ca femeia ce deschisese usa nu este aceeasi cu cea din fotografie, a fost tras cu forta in apartament de doi barbati, care l-au agresat fizic si i-au sustras din buzunar suma de 654 de lei;
La data de 17.03.2011, un alt barbat, de 39 de ani, s-a deplasat la apartamentul respectiv pentru a intretine relatii sexuale, contracost, cu o femeie a carei fotografie era prezentata pe un site, iar dupa ce a platit suma solicitata, respectiv 150 de lei, i s-a spus ca persoana respectiva lipseste, dupa care a fost amenintat si determinat sa paraseasca locuinta; la solicitarea lui, persoanele din locuinta au refuzat sa ii restituie, in tot sau on parte, suma achitata;
In seara de 22.03.2011, politistii Sectiei 3, s-au deplasat la imobilul in cauza, in urma unui sesizari primite prin Dispeceratul 112, unde le-au gasit intr-un apartament pe M. Rodica de 22 de ani si G. Valentina de 18 ani, ce nu puteau parasi locuinta, usa de acces fiind inchisa si asigurata.
In urma verificarilor, politistii l-au depistat pe R. Eleonor de 36 de ani, despre care cele doua femei au declarat ca le-a incuiat in apartament, iar intr-o localitate din jud. Teleorman l-au depistat si pe I. Cristian de 22 de ani, despre care existau indicii caeste coautor.
Cercetarile sunt continuate de lucratorii Sectiei 3 Politie, sub aspectul savarsirii infractiunilor de talharie, prostitutie, proxenetism si lipsire de libertate in mod ilegal, cu cei in cauza in stare de retinere, urmand ca acestia sa fie prezentati Judecatoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventiva.