Moshemordechai.ro: Sinonimele conversatiei

Har Domnului, limba romana are o admirabila suplete si o bogatie de nuante care ii pot ingadui, celui care se imprieteneste cu ea, sa exprime ideile cele mai subtile, conceptele cele mai sofisticate, fara grimase, naduseala sau desen. Chiar daca nu e fara temei o anume ingrijorare legata de sistematica siluire a limbii, de neincetata schimonosire a ei, avem, acolo, de a face, mai degraba, cu un fenomen social, decat cu unul care tine strict de involutia limbii. Prospera imbecilitate, coplesitoare, omniprezenta, e fara indoiala semnul bravei lumi noi, dar din fericire pentru curatenia limbii romane, aceasta inca isi gaseste refugii indeajuns de sigure.
La romani se "sta de vorba". Romanii nu-si vorbesc unul altuia, pur si simplu, ci stau de vorba. Vorbitul presupune suspendarea oricarei alte activitati, universul intepeneste, big bang-ul se amana, pentru ca acum ei stau de vorba, iar vorbitul e o intreprindere complexa, consumatoare de enorme resurse, care nu admite lipsa de totala devotiune. O rafinata si neastamparata semantica face ca acest "stat de vorba", conversatia, sa fie arondabila, cu atentie la nuante, unui termen anume, dintr-o uluitoare varietate.
Avem mai intai dialogul, care e oarecum sobru, dar in orice caz formal, expira un aer oficial, un exces de rigoare neprieten cu firea sloboda si rastita la reguli a romanului. Exista discutia, in care tonul nu mai e plat, ca in cazul dialogului, iar chingile rigorii sunt descheiate mai lejer. In discutie se mai tipa, se mai bate cu pumnul in masa, tonul devine mai ascutit, verbul mai contondent. Spre deosebire de barfa, unde totul e in soapta, colportarea de porcarele fiind un demers conspirativ, in care, spre deosebire de cele de mai inainte, vorbirea e exclusiv la persoana a treia. Desi prietena cu barfa, trancaneala e mai sprintara, ii lipseste discretia de codoasa, ba se faleste cu o anume ostentatie, pentru ca prostiile pe care le pulverizeaza cat sa incapa in silabe e musai sa fie cat mai sonore, indeajuns de prostii pentru a fi trancaneala, dar nu indeajuns de lipsite de importanta pentru a deveni flecareala. Flecareala fiind, la mintea cocosului, traficul de fleacuri.
Taifasul e mai prietenos. Desirat a lehamite pe un colorat divan levantin, se insoteste intotdeauna cu fum de tutun si abur de cafea. Taifasul e expresia absoluta a nepasarii nelinistite, a indiferentei preocupate sau, daca vreti, a ingrijorarii relaxate. Pentru ca in taifas se vorbeste despre orice, in taifas pot fi inghesuite si trancaneala, si flecareala, si barfa, dar bolta se deseneaza mereu cu sarcasm, morala e schimbata pe vorba de duh, iar concluziile se bricoleaza din reziduuri de bascalie. Taifasul, atat de drag mie, preface totul in lehamite si in gluma, cu bonomie si hlizita nepasare. Are insa reguli de la care nu accepta derogare: derizoriul nu poate fi tratat derizoriu, stilistica nu poate fi aproximata, iar umorul e canavaua pe care se aseaza toate celelalte. Frivolitatea e obligatorie, dar si ea trebuie supusa unei anume rafinari.
Flirtul e o specie mai napastuita. De cele mai multe ori nu e inteles ca atare, pentru ca, de cele mai multe ori, nu e executat ca atare. Ambiguitatea lasciva insurubata pe umorul de santier, gafaiala dansului de imperechere si saracia intelectuala transforma, adesea, totul intr-o ciudata si de neinteles inghesuire a personajelor intre peretii de carton ai frazelor fara sens.
Mai avem gargara, ciripeala si ciripitul. Acestea supravietuiesc mai mult prin subsolul societatii. Si nu, ciripeala si ciripitul nu sunt aceleasi lucruri. Junii de azi au renuntat la subtilitati semantice si evacueaza orice posibila comunicare inchatuiala. Politrucii au schimb de pareri, iar politicienii schimb de opinii.Oricum, schimb, pentru ca, in lumea lor, trocul e vital. Conversatia e o activitate pentru snobi si cei cu spoiala -doar spoiala- rafinamentului. Balacareala e deja regula a dialogului ( nu, nu acela de care vorbeam la inceput!) public, iar cearta e complementul sau pentru uz in mass media.
Discursul e baroc, complicat si inaccesibil, asa ca e in mod frecvent suplinit deratoiala. Care e mai interactiva, spre deosebire de discurs, care e o comunicare uni-directionala, iesita in afara nacelei conversatiei.
Toate acestea sunt substantive lesne de prefacut in verbe. V-o spune unul care se rasfata des cu conjugarea lui a taifasui!