Pe masura ce crestem, unele obiceiuri - considerate sanatoase - ajuta la prelungirea vietii, in timp ce altele contribuie la scurtarea ei.
Iata cateva lucruri pe care este posibil ca si tu sa le faci si care iti reduc substantial speranta de viata.

1. Nu iti gasesti jumatatea

Faptul ca ai probleme in gasirea sufletului pereche iti reduce din viata cateva luni, iar burlacia pe termen lung iti "taie" cam 10 ani din speranta de viata. Cel putin asa rezulta dintr-un studiu realizat la Facultatea de medicina din cadrul Universitatii Harvard.

2. Petreci pe scaun mai mult de trei ore pe zi

Daca petreci cel putin trei ore pe zi stand pe scaun, iti reduci speranta de viata cu doi ani. Cu cat perioada este mai mare, cu atat speranta de viata se reduce mai mult, fara ca macar exercitiile fizice si miscarea sa contribuie substantial la diminuarea potentialului negativ al statului pe scaun, potrivit unui studiu publicat in British Medical Journal. Mai mult, un studiu publicat in JAMA Internal Medicine releva faptul ca 11 ore petrecute zilnic pe scaun creste cu 40% riscul decesului in urmatorii trei ani, comparativ cu cei care petrec pe scaun mai putin de 4 ore pe zi.

3. Iti neglijezi prietenii

Oamenii care au o retea de prieteni redusa au o speranta de viata mai mica decat cei care au un cerc substantial de prieteni. Potrivit cercetarii realizate la Universitatea din Carolina de Nord, in care s-au analizat datele a 148 de studii diferite, s-a ajuns la concluzia ca singuratatea prelungita este la fel de rea ca fumatul a 15 tigari pe zi.