Senatoarea Doina Silistru a prezentat in plenul Senatului, in sedinta din data de 30 septembrie 2014, o Declaratie oficiala a Senatului Romaniei, intitulata "1 Octombrie - Ziua de lupta impotriva cancerului de san in Romania"
________________________________________
Cancerul reprezinta o problema majora de sanatate publica pe plan mondial, cu variatii legate de incidenta, mortalitate, supravietuire, factori determinati de mediu, programe mixte de prevenire, diagnostic, tratament si paliatie.
Desi medicina a evoluat extraordinar de mult in domeniul oncologiei, in Romania, statisticile arata o crestere a cazurilor de cancer de la 40 de mii, cate erau in anul 1994, la 98 de mii in anul 2011.
Astfel, anual, 3 000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer. Aceasta statistica a clasat Romania pe locul al zecelea in randul tarilor europene in ceea ce priveste bolnavii de cancer.
In Romania, cancerul mamar este pe primul loc, atat in ceea ce priveste incidenta, cu o rata de 25,2, dar si mortalitatea, cu o rata de deces de 16,7, datorata, in primul rand, lipsei de informare si preventie.
Cancerul poate fi vindecat daca e depistat in stadii incipiente. Astfel, daca este diagnosticat in stadiul zero sau unu, rata de supravietuire este de 98%. Din pacate, in Romania, 80% dintre cazurile depistate sunt in stadiile 3 si 4, ceea ce reduce considerabil rata de supravietuire.
Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda doua actiuni convergente in vederea combaterii afectiunilor oncologice:
1. Depistarea precoce prin campanii de informare si programe de screening populational care conduc la depistarea afectiunilor in stadii incipiente, precanceroase, curabile prin tratament specific.
2. Preventia, care concentreaza interventii in scopul reducerii sau eliminarii expunerii la factorii de risc carcinogen din mediu, stilul de viata, nutritie, activitate fizica.
In ceea ce priveste cancerul de san, exista factori de risc ce nu pot fi influentati, ce tin de antecedentele familiale sau istoricul personal, dar exista si factori pe care ii putem influenta in beneficiul nostru, prin preventie si controale medicale efectuate periodic.
Peste tot in lume, practica screeningului mamar, prevede ca femeile peste 40 de ani sa efectueze anual o mamografie, iar cele sub 40 de ani sa efectueze ecografia de control.
O mamografie poate depista o afectiune a sanului cu doi ani inainte ca ea sa poata fi palpata. Spitalele judetene din Romania detin echipamente mamografice si ecografice necesare pentru efectuarea investigatiilor medicale anuale, iar centrele private de sanatate sunt dotate cu aparatura performanta, ce poate veni in completarea analizelor necesare in vederea unui diagnostic precis.
Va trebui ca statul roman sa intervina activ, prin demararea unui program de constientizare si de screening national, pentru cancerul de san, pentru a garanta depistarea in forma incipienta a cancerului si, implicit, cresterea ratei de supravietuire.
Sta in puterea noastra sa luptam impotriva cancerului de san. Trebuie doar sa le amintim romancelor, an de an, sa faca mamografia ce le poate salva viata.
In luna octombrie a fiecarui an, va trebui sa ne aliem cu totii in lupta impotriva cancerului de san, sa fim alaturi de femeile dragi noua, mame, sotii, fiice, prietene si sa le transmitem inca o data faptul ca, prin preventie si diagnostic precoce, cancerul de san poate fi vindecat.
In zeci de tari din intreaga lume, 1 Octombrie a fost declarata Ziua de lupta impotriva cancerului de san, desfasurandu-se actiuni la scara mondiala: iluminari ale unor cladiri in roz, marsuri, distribuirea de fundite roz si altele, menite sa le aminteasca femeilor ca, prin preventie si efectuarea de controale medicale periodice, isi pot pastra sanatatea.
Prin aceasta declaratie, Senatul Romaniei proclama ziua de 1 Octombrie Ziua de lupta impotriva cancerului de san in Romania si incurajeaza cetatenii, agentiile guvernamentale, companiile private, organizatiile non-profit, precum si toate celelalte grupuri interesate sa se alature activitatilor ce au drept scop cresterea gradului de constientizare a ceea ce romanii pot face pentru a preveni cancerul de san.