Senatorul Alexandru - Petru Fratean a sustinut o declaratie politica cu titlul: "Educatia - prioritate fundamentala pentru natiunea romana". Textul declaratiei politice il puteti citi in continuare:

Educatia reprezinta esenta capitalului uman. Cand o natiune isi dezvolta sistemul de educatie, face cea mai rentabila investitie pentru a genera dezvoltarea, deoarece avem nevoie de o forta de munca bine pregatita si adaptabila schimbarilor ale progresului cunoasterii. Investitia in educatie, in calitatea actului educational, trebuie sa devina o prioritate permanenta a societatii romanesti.
Partidul Social Democrat si-a asumat, prin programul de guvernare USL, spijinirea educatiei drept pilon fundamental al societatii romanesti, edificarea unui model profesionist si responsabil al invatamantului romanesc, bazat pe promovarea valorilor fundamentale ale culturii, stiintei si moralei.
Ca senator de Mures al Partidului Social Democrat, sunt mandru ca provin dintr-un judet cu traditie in ceea ce inseamna calitatea si performanta actului educational, de la nivelul prescolar, unde se pune prima caramida pentru o constructie educationala solida, la scoli primare, gimnazii si licee cu performante deosebite si care formeaza olimpici nationali si internationali, pana la cele trei universitati de prestigiu: Universitatea de Medicina si Farmacie, Universitatea "Petru Maior" si Universitatea de Arta Teatrala. Toate aceste institutii de invatamant isi asuma cu onoare datoria de a pregati drumul pe care copiii si tinerii il parcurg de-a lungul vietii, de a le veghea cresterea si educatia, zambetul si bunastarea. Numai in ultima luna au fost cateva evenimente care confirma preocuparea pentru execelenta: premierea olimpicilor la limbi straine, a XVII-a editie a Congresului Stiintific International pentru Studenti, Tineri Medici si Farmacisti Marisiensis 2013, a IX-a editie a Concursului national de pledoarii, "Fiat Justitia" la Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative a Universitatii "Petru Maior" si aniversarea a 120 de existenta a Colegiului Silvic Gurghiu, liceu de traditie in domeniul silvic.
Ii felicit pe toti si ii asigur ca asa cum am facut-o si pana in prezent, ma voi implica sa sprijin initiativele si demersurile educationale ale invatamantului muresean, pentru a face din acesta un brand reprezentativ al judetului Mures.