Senatorul UNPR Haralambie Vochitoiu a sustinut o DECLARATIE POLITICA intitulata "Biserica Ortodoxa Romana este preocupata de trecutul, prezentul si viitorul tarii noastre!", pe care o puteti citi in continuare.

In ziua de 13 februarie a.c., in Sala Sinodala din Resedinta patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc prima sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din acest an.
Dintre hotararile adoptate, mentionez pe urmatoarele:
- Sfantul Sinod a aprobat programul manifestarilor organizate la nivel national de Patriarhia Romana in anul 2014 proclamat de Sfantul Sinod ca An comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni, la implinirea a 300 de ani de la moartea lor martirica (1714-2014);
- In perspectiva dezbaterilor parlamentare referitoare la proiectul de modificare a Constitutiei Romaniei, Sfantul Sinod reitereaza pozitia privind definirea in legea fundamentala a familiei intemeiate pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe drepturile si indatoririle parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor;
- Sfantul Sinod a luat act cu bucurie de semnarea de catre Patriarhul Ierusalimului si Patriarhul Romaniei a Acordului patriarhal de restabilire a comuniunii bisericesti depline dintre cele doua Patriarhii.
Numai enumerarea acestor trei hotarari ne arata cat de implicata este Biserica Ortodoxa Romana, in trecutul, prezentul si viitorul tarii noastre.
Intr-o interventie pe care am avut-o anul trecut, atrageam atentia asupra atacurilor fara precedent asupra bisericii noastre strabune.
Ma refeream atunci si la activitatea sociala a Bisericii Ortodoxe Romane, la modul cum a inteles aceasta institutie fundamentala sa se implice in sprijinul romanilor.
In continutul hotararilor adoptate in prima sedinta a anului 2014 de catre Sfantul Sinod, gasim o Biserica Ortodoxa Romana ce are un respect deosebit pentru istoria romanilor, o Biserica Ortodoxa Romana preocupata de problemele ce se dezbat in Parlamentul Romaniei, cu precadere la dezbaterile despre Constitutia Romaniei, precum si o Biserica Ortodoxa Romana ce participa, in concret, la restabilirea comuniunii bisericesti pe plan international prin semnarea unui Acord intre Patriarhul Ierusalimului si Patriarhul Romaniei.
Viziunea Bisericii Ortodoxe Romane este aceea de a fi o biserica mereu vie prin membrii sai si relevanta prin faptele sale pentru oameni si comunitatile lor.
Ramane ca si noi, cei din Senatul Romaniei, sa luam aminte la invataturile Bisericii Ortodoxe Romane si sa-i aratam respectul cuvenit.