In zilele de 11 si 12 octombrie, incepand cu ora 15:00, pe platoul din fata Consiliului Judetean Calarasi, s-a desfasurat prima editie a Festivalului Dunarii Calarasene. Calarasenii care au participat la eveniment au avut ocazia de a degusta peste 20 de sortimente de preparate din peste. Au fost prezenti producatori locali de vin si au fost ascultate povesti pescaresti. Au avut loc ateliere de lucru in cadrul carora participantii au descoperit tainele pescuitului.
Timp de doua zile, pe platoul din fata Consiliului Judetean au fost invitati toti pasionatii de pescuit, dar si persoanele care adora preparatele din peste la Festivalul Dunarii Calarasene. Astfel, celor prezenti la eveniment le-au fost incantate simturile cu peste 20 de sortimente de preparate traditionale pe baza de peste. De asemenea, cetatenii care au asistat la festival au degustat cele mai bune vinuri si must si au ascultat povesti pescaresti depanate de pescari cu experienta. Totodata, la manifestare au fost prezenti si producatori, comercianti si mesteri populari locali. Atmosfera a fost intretinuta de ansambluri de muzica si dans locale, iar cei mici au participat la concursul de desen "Dunarea Calaraseana prin ochi de copil" si la workshop-uri educative pentru protectia mediului si nutritie sanatoasa. Toate acestea au fost presarate din plin cu voie buna si momente artistice sustinute de formatii de dans, interpreti si instrumentisti locali. Mai mult decat atat, pentru iubitorii pescuitului au fost pregatite ateliere dedicate lor, in cadrul carora, priceputi ai breslei au impartasit din secretele si mestesugul indeletnicirii. Evenimentul s-a desfasurat sambata, 11 octombrie 2014, intre orele: 15:00 - 21:00 si duminica, 12 octombrie 2014, intre orele: 10:00 - 15:00. Festivalul Dunarii Calarasene a fost organizat de Consiliul Judetean Calarasi, in cadrul proiectului "Valorificarea si conservarea tradtiilor pescaresti pe malul Dunarii Calarasene", finantat de Fondul European pentru Pescuit 2007 - 2013, prin Programul Operational pentru Pescuit, Axa Prioritara 4, Masura 2.1.2 Conservarea, valorificarea si promovarea patrimoniului cultural si natural, prin sustinerea activitatilor economice alternative, pentru cresterea atractivitatii zonei.
Sursa : Observator de Calarasi