(Continuare)

S-a mahnit Evcratie si zicand asupra sfantului oarecare cuvinte de hula i-a lasat chipul lui asa. Si vrand ca sa zugraveasca altceva pe zidul bisericii, s-a suit pe o scara si, alunecand cu picioarele, a cazut de pe scara la pamant si atat de rau s-a lovit incat a ramas aproape mort. Apoi, luandu-l pe el ceilalti, care se intamplasera acolo, l-au dus la casa lui si l-au pus pe pat abia viu, neputand nici a grai. Si vedeau toti ca erau viermi imprejurul buzelor lui si unii intrau, iar altii ieseau din gura. Aceasta era pedeapsa pentru ca a indraznit, cu buzele lui, a zice cuvinte de hula asupra sfantului. Dar, precum singur Domnul, asa si sfintii, robii lui, nu se manie pana la sfarsit, nici nu tin vrajmasie in veac, asa a doua zi acela care pe femeia si pe fiul lui Dimitrie din mijlocul zidurilor celor risipite i-au scos vii, acela si lui Evcratie i s-a aratat si, luandu-l pe el de mana, ca din somn l-a ridicat de pe pat si apoi nevazut a fost. Iar Evcratie, simtindu-se pe sine sanatos, a alergat la biserica sfantului si cazand la cinstita racla, in care zaceau tamaduitoarele moaste ale lui Corneliu, cu lacrimi cerea iertaciune pentru greseala sa si multumea sfantului ca l-a miluit si l-a tamaduit de durere pe el, cel ce era aproape de moarte. Deci, doua folosuri a castigat zugravul acela, din aratarea sfantului: tamaduire si cunostinta fetei lui, adica ce fel fusese la chip. Dupa insanatosire, a zugravit pe Sfantul Corneliu pe icoana, asa precum l-a vazut pe el aratandu-se lui. Si preamarea pe Hristos Dumnezeu, Cel impreuna cu Tatal si cu sfantul Duh slavit in veci. Amin.

sursa : crestinortodox.ro