(Continuare)
Asa rugandu-se sfantul, a iesit din capiste impreuna cu Dimitrie dregatorul si cu toata multimea poporului ce venise; iar Evantia cu Dimitrie, fiul sau, ramasesera inca inauntrul capistei si deodata s-a facut cutremur si a cazut capistea cu idolii, sfaramandu-se ca praful idolii lor spre care nadajduiau; si a fost apucata acolo femeia dregatorului cu fiul lor, sub zidurile cele cazute. Si toata multimea vazand caderea capistei, s-a spaimantat. Iar boierul nu stia ca femeia si fiul lui s-au astupat de ziduri. Corneliu insa, veselindu-se de puterea Dumnezeului Celui viu, a zis catre boier: "Unde sunt acum, boierule, idolii tai cei mari?" Iar el, umplindu-se de manie, a zis: "Spune noua, fermecatorule, cu ce vraji ai facut sa cada capistea cu idolii nostri?" Si se sfatuia boierul cu ai sai cu ce fel de chinuri sa-l piarda pe Corneliu. Dar, iata ca aproape trecuse ziua si soarele apunea; pentru aceea, nu era vreme ca sa chinuiasca pe Corneliu. Deci, a poruncit dregatorul ca sa-l lege cu mainile si picioarele si asa sa-l spanzure pe el in temnita, ca toata noaptea, spanzurat, sa patimeasca pana dimineata, iar a doua zi voia sa-l chinuie pe el cumplit si apoi sa-l ucida. Fiind dus sfantul in temnita cu mainile si picioarele legate si spanzurandu-l, precum a poruncit prigonitorul, indata a alergat la dregatorul unul din slujitorii lui, anume Teleton, zicandu-i: "Stapane, doamna ta si unul nascut, fiul tau, au pierit in capiste, sfaramati fiind intre ziduri de cutremur !" Auzind aceasta Dimitrie si-a rupt hainele sale si se vaita cu amar, inca se tanguiau cu dansul impreuna si mai marii cetatii, in timp ce altii il mangaiau. Dar cine putea sa mangaie o jale mare ca aceea care venise pe nesimtite, aducand moartea cea neasteptata a femeii si a fiului sau? Apoi, a zis catre cei ce stateau de fata: "Mergeti, aruncati pietrele capistei celei cazute, pana ce veti afla oasele iubitei mele sotii si ale dulcelui meu fiu si, aflindu-le, sa mi le aduceti aicea". Graind acestea a ridicat glasul si a plins cu jale mare. Tanguindu-se el, a venit degraba mai marele jertfitorilor, anume Varvat, zicand: "Am auzit glasul femeii tale si fiului tau, din mijlocul zidurilor celor cazute, strigand asa: "Mare este Dumnezeul crestinesc care ne-a scapat pe noi vii de aceasta cumplita moarte, prin robul sau Corneliu. Deci, rugati pe acel sfant barbat ca sa ne scoata pe noi de aici, ca sa nu pierim desavarsit, pentru ca vedem minunile cele de mirare ale Dumnezeului lui si auzim glasul ingerilor celor ce canta: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni buna-voire".

Acestea auzindu-le boierul de la Varvat, indata a alergat de graba cu toti ai sai la robul lui Dumnezeu in temnita si l-au aflat pe el umblind, pentru ca Ingerul Domnului il dezlegase pe el din legaturi. Si a cazut boierul la picioarele lui Corneliu, zicand: "Mare este Dumnezeul tau, Corneliu, care pazeste pe sotia mea si pe fiul meu, inca vii, in capistea cea cazuta. Deci, ne rugam tie, robule al Dumnezeului celui preainalt, vino si ii scoate pe dansii de acolo si, iata, eu si toti cei cu mine credem in cel propovaduit de tine, Hristos cel rastignit".

Deci, mergand Sfantul Corneliu cu dansii la capistea idoleasca cea cazuta si ridicandu-si spre cer ochii sai, a zis: "Doamne, Dumnezeul puterilor! Cel ce cauti pe pamant si il faci pe el de se cutremura, de a carui fata se topesc muntii si seaca adancurile, Insuti fiind Domn; asculta suspinele celor legati si scoate din pamant pre Evantia, si nu-Ti intoarce fata ta de la fiul ei si ia aminte spre sufletele lor pentru numele Tau". Asa rugandu-se el, deodata s-a deschis locul unde era tinuta Evantia cu fiul sau, intre zidurile cele cazute si au iesit de acolo amandoi sanatosi, laudand pe Dumnezeu. Deci, toti cei ce erau acolo, si au vazut acea preaslavita minune, strigau: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Si s-a botezat Dimitrie cu femeia, cu fiul sau si cu toata casa sa si s-au botezat cu dansul si ceilalti oameni, la numar doua sute saptezeci si sapte.

A petrecut Sfantul Corneliu in acea cetate vreme indelungata, dezradacinand spinii necredintei din inimile omenesti si semanand samanta bunei credinte. Si, in scurta vreme a adus la Hristos toata cetatea si pe oarecare barbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a facut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul sau sfirsit, de care fiind instiintat mai inainte de vreme, se nevoia la rugaciune cu osardie, gatindu-se mai inainte spre calea pe care avea sa mearga la Dumnezeul sau.

Deci, adunand pe toti crestinii pe care ii intorsese de la ne-dumnezeire, ii invata pe dansii ca sa petreaca in credinta, in dragoste si in toate faptele bune, sa se ocirmuiasca pe sine, sporind in poruncile Domnului. Apoi, invatandu-i pe ei din destul, a auzit un glas din cer, zicand catre dansul: "Corneliu, vino la Mine, ca iata s-a gatit tie cununa dreptatii!" Aceasta auzind-o Corneliu, indata s-a intors la rugaciune si plecandu-si genunchele a zis: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce m-ai invrednicit pe mine a pazi credinta, a savarsi nevointa si a birui pe cel potrivnic, multumesc Tie de toate. Inca ma rog tie Doamne, cauta spre robii tai din inaltimea cea sfanta a Ta si milostiv sa fii lor. Intareste-i pe dansii in credinta, imputerniceste-i in nevointa, sporeste-le lor in pazirea sfintelor Tale porunci, ca neincetat sa slaveasca Prea Sfant Numele Tau, acum si in vecii vecilor". Si toti zicand: "Amin!" si-a dat cu bucurie duhul sau in mainile Dumnezeului Celui ce la cer l-a chemat pe el. Iar dregatorul Dimitrie cu Evantia sotia sa, cu fiul Dimitrie, cu Evnomie preotul si cu toti credinciosii, plangand mult deasupra parintelui si invatatorului lor si aprinzand lumanari si cantand cantari deasupra mormantului, l-au ingropat pe el cu cinste aproape de capistea cea cazuta a lui Die. Si in toate zilele credinciosii mergeau la mormantul lui, cadelnitau cu tamaie si se rugau si multe tamaduiri se da bolnavilor de la mormantul lui.

Trecand multi ani si ducandu-se toti la Domnul, a ramas nestiut urmasilor lor locul acela unde au fost ingropate moastele Sfantului Corneliu, ca crescusera imprejurul lui rugi si tufe multe si nimeni nu stia de comoara aceea de mult pret.

S-a intamplat oarecand de a mers acolo episcopul Silvan de la cetatea care se numea Troia, caruia sfantul Corneliu i-a zis: "De multa vreme petrec aici si nimeni nu m-a cercetat". Iar episcopul, sculindu-se din somn, se mira de acea vedenie, si nu se pricepea cine i se aratase lui. Iar in noaptea viitoare iarasi i s-a aratat sfantul, zicandu-i: "Eu sunt Corneliu sutasul. Moastele mele zac in rugii cei ce sunt aproape de locul acela unde era oarecand capistea lui Die. Drept aceea, tu sa-mi zidesti mie biserica aproape de locul lui Dimitrie, iar locul acela se numeste Pandohium si multe trupuri ale credinciosilor si sfintilor frati sunt ingropate acolo. Dimineata, episcopul a spus vedenia aceea clerului sau si au mers cu totii la rugii aceia pe care in vedenie ii aratase lui sfantul si, rugandu-se cu dinadinsul, incepu a sapa; si aflara racla care avea in ea moastele sfantului Corneliu, din care ieseau negraite, bune, miresme intregi si nestricate. Si s-au veselit foarte mult pentru aflarea unei astfel de mari vistierii.

Episcopul era in dificultate pentru biserica pe care sfantul i-a poruncit sa o zideasca, pentru ca n-avea atata avere cat ar fi fost de trebuinta spre zidirea bisericii. Insa si in aceasta Sfantul Corneliu nu a zabovit a ajuta episcopului; pentru ca, in viitoarea noapte, s-a aratat oarecaruia om, anume Evghenie, care era dreptcredincios si foarte bogat. Aceluia i-a poruncit ca sa dea averi episcopului Siluan cat va fi de-ajuns spre zidirea bisericii. Iar Evghenie a spus vedenia aceea episcopului si i-a dat lui toate cele de trebuinta. Si incepand a zidi sfanta biserica, degraba a savarsit-o pe ea si a infrumusetat-o cu toata buna podoaba. Apoi, sosind vremea in care cinstitele moaste ale sfantului sa fie aduse din rugi in acea biserica zidita din nou, s-a adunat multime de credinciosi, cu episcopul Siluan si cu Evghenie, avand in mainile lor lumanari aprinse. Si cand a inceput episcopul cu clerul a canta cantarea cea intreit sfanta, indata singura de sine s-a miscat racla si se ducea cu nevazute maini la biserica si nu indraznea nimeni din oameni a se atinge de dansa.

Deci, vazand toti acea minune, cum merge racla singura de sine, se mirau cu frica si ca printr-o gura strigau cu totii: "Sfant! Sfant! Sfant! Domnul Savaot, Cel ce ne-a aratat noua puterile si minunile sale, prin Corneliu, robul Sau". Inca s-a intamplat de erau acolo si multi necredinciosi care, vazand acea minune, au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos. Iar cand au ajuns la biserica si au intrat intr-insa, multi stau si de-o parte si de alta, privind unde va merge racla cu moastele si unde va sta. Deci, mergand ea drept a stat aproape de altar, de partea dreapta. Apoi, voia episcopul ca sa-l puna pe el inlauntrul altarului si nimeni nu putea sa miste racla din locul acela, in care singura a stat. Si s-au facut multe minuni atunci si dupa aceea de la sfintele si facatoarele de minuni moaste ale placutului lui Dumnezeu.

Murind episcopul Siluan, s-a pus dupa dansul episcop Filostorghie. Acela a indemnat pe oarecare zugrav, anume Evcratie, ca toata biserica sa o infrumuseteze dar mai cu seama icoana Sfantului Corneliu sa o impodobeasca frumos. Deci, zugravul, cand incepu sa zugraveasca icoana Sfantului Corneliu, nu putea ca sa-i inchipuiasca bine fata lui si o stergea si iarasi o zugravea si iarasi o stergea, de multe ori, neputand deodata sa o zugraveasca cu buna podoaba.

(Va urma)