Libertatea.ro informeaza: Ancheta continua in cazul incendiului de la restaurantul constantean Beirut, in care au murit trei tinere. Tragedia a scos la iveala un sir lung de nereguli, dar cea mai grava pare una de constructie a localului, care nu le-a permis victimelor sa sesizeze pericolul.
Modul in care a fost amenajat restaurantul mistuit le-a pecetluit soarta celor trei tinere care au ars de vii in vestiarul in care se pregateau de spectacol, asa cum reiese din primele concluzii ale anchetatorilor. Focul s-a intins rapid pe sub podea, insa la suprafata s-a simtit abia cand era prea tarziu pentru ca Mihaela Tuca (24 de ani), Nicoleta Vasiliteanu (23 de ani) si Nicoleta Cengher (22 de ani), aflate in vestiar, sa se mai poata salva.
"Planseul mansardei are o structura ce permite propagarea cu usurinta a incendiului fara a fi observat foarte repede. Podeaua pleaca direct de langă cosul de fum", spune unul dintre anchetatori.

Patronul, amendat de ITM

Aceasta concluzie a fost trasa dupa ce, ieri, autoritatile au impanzit iar ruinele fostului restaurant. Masini de politie, criminalistica, ISU Dobrogea, dar si un laborator de expertize tehnice din Petrosani au ajuns la fata locului. Ancheta este coordonata de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, care au sosit ieri la Constanta special pentru acest caz. La locul incendiului a fost ieri si patronul Restaurantului Beirut, George Karam (foto dreapta), care a fost luat iar la intrebari de anchetatori. Mai mult, acesta a fost amendat deja de inspectorii ITM, cu 80.000 de lei, pentru cele patru fete pe care le angajase fara forme legale.