MAGAZIN: Speculand pe marginea ipotezei extraterestre (Autor: DAN D. FARCAS)
Uneori, discutiile dintre ufologi, desi poate ceva mai tehnice, pot fi interesante pentru marele public, luminand unele zone ale domeniului care, in constiinta colectiva, au fost napadite de prejudecati. As prezenta, ca un exemplu in acest sens, opiniile ufologului belgian Andre Skondras, rezumand o scrisoare a sa trimisa unor confrati in august 2015. Dupa ce explica faptul ca, in cei 25 de ani de cand e implicat, ca un observator apropiat, dar independent al fenomenului OZN, recunoaste ca a ramas mai degraba partizanul variantei clasice, si anume ca e vorba despre nave materiale avand origine extraterestra.
El este convins, in acest sens, ca raspunsul privind originea OZN-urilor ar putea fi sub nasul nostru, dar unii oameni au tendinta de a supercomplica problemele. El spune ca cei ce resping ipoteza originii extraterestre a OZN-urilor raman robii unei mentalitati tehnologice inguste si inapoiate, care ii impinge spre explicatii exotice alternative, fara sa-si dea seama ca si dintre ele unele ar putea fi atribuite, prea bine, ipotezei extraterestre. Skondras este de parere ca aceasta ipoteza este cea mai simpla si cei care gandesc altfel ar face bine sa se uite la dovezile de buna calitate existente, chiar daca acestea par, la prima vedere anecdotice, intrucat nu se poate accepta ca absolut toti martorii unor evenimente OZN gresesc, delireaza sau se tin de farse.

Explicatii exotice?

Faptul ca, de pilda, OZN-urile se pot, aparent, materializa sau dematerializa intr-o clipa nu inseamna in mod automat ca acestea nu pot fi obiecte fizice solide din alt loc indepartat din Univers. Skondras crede ca e vorba mai degraba despre o fizica aplicata extrem de avansata, care depaseste cu mult intelegerea umana de astazi. In ceea ce priveste trecerea in alte dimensiuni sau alte concepte exotice, acestea ar putea fi, de asemenea, realizate prin mijloace tehnologice, ca modalitati pentru a traversa distante mari. Civilizatiile foarte avansate isi vor fi dat seama, fara indoiala, cum pot sa scurteze imensele distante cosmice.
Ciudatenia fenomenelor observate ar putea fi, crede Skondras, un indicator valid puternic pentru ipoteza extraterestra, indiferent de unde ar veni ei, tocmai deoarece unii au argumentat ca un comportament nepamantean trebuie sa fie foarte diferit de comportamentul uman. Fenomenele observate au afisat si au facut lucruri care sunt ciudate si de neinteles pentru noi, dar probabil foarte normale pentru ei. Cei mai multi sunt de acord ca avem de-a face cu un fenomen fizic si tehnologic necunoscut, venit de altundeva, excluzand astfel o origine tehnologica umana, pamanteana. Dar, in spatele acestui fenomen fizic si tehnologic necunoscut, trebuie sa se afle cineva, care sa-l fi produs. Si s-ar putea intampla foarte bine ca deplasarile prin spatiu ale unei civilizatii foarte avansate sa se desfasoare in moduri pe care noi nu le putem concepe inca.
Skondras se declara de acord cu concluzia profesorului James E. McDonald (1920-1971), fizician al atmosferei de la Universitatea din Tucson, Arizona, care in 1968 afirma, intre altele, in fata Congresului SUA:
- Pe baza dovezilor pe care le-am examinat, ca si pe baza evaluarii ipotezelor alternative pe care le-am identificat, consider acum ipoteza 7 (dispozitive extraterestre de tip supraveghere) ca fiind cea mai probabila pentru a se dovedi corecta. Instinctele mele stiintifice m-au dus la aceasta predictie doar pana la a-mi sugera ca in cazul in care OZN-urile nu-si au originea in afara lumii fizice sau universului nostru, atunci banuiesc ca ele se vor dovedi a fi ceva mult mai bizar, ceva de un interes stiintific poate chiar mai mare decat dispozitivele extraterestre.
Pentru a exemplifica la ce anume se refera, Skondras a schimbat planul discutiei, citand o masa rotunda moderata de Greg Bishop, care a avut loc in august 2015, la postul Radiomisterioso si la care au fost invitati cunoscutii ufologi: Nick Redfern, Peter Robbins si Richard Dolan. Discutia a inceput cu ideea ca nu exista nicio indoiala ca, mai mult decat oricand, studiul OZN-urilor si al fenomenelor legate de acestea are nevoie de schimbari fundamentale. Participantii au fost intrebati ce cred, ce forme ar putea avea aceste schimbari.
In primul rand " s-a raspuns " cercetarea din domeniu a fost adesea viciata de ego-ul unor ufologi, care doresc uneori sa fie primii care dau pe media informatii senzationale. In felul acesta ajung in fata marelui public cazuri insuficient verificate, dintre care multe sunt ulterior contrazise de fapte, aducand deservicii investigarii intregului fenomen OZN.
In acest domeniu ar trebui, la modul ideal, aplicate metodele academice, utilizate de stiinta. Dar acest obiectiv este imposibil de atins. Nu poti efectua asupra unui OZN, vazut in fuga, procedurile folosite intr-un laborator. Nu poti supune raportul unei intalniri OZN examinarii unor persoane independente, asa cum se procedeaza in stiinta. De altfel, nu exista nici standarde in acest scop, ca sa nu mai vorbim ca multi nu accepta nici macar existenta fenomenului OZN. Singurul ghid in acest domeniu este constiinta: cea a martorului si cea a investigatorului.
O alta problema evocata a fost faptul ca, pentru marele public, OZN este acelasi lucru cu vehicul extraterestru (eventual cu omuleti verzi). Se pierde astfel din vedere ca de fapt fenomenul este (asa cum spune si numele) neidentificat. Adica realmente nu stim ce anume este. Ipoteza originii extraterestre este una dintre multele teorii, dar nu este raspunsul ultim, chiar daca el apare mereu in centrul atentiei. Richard Dolan a subliniat ca nicio teorie existenta la ora actuala nu poate explica toate fenomenele observate. S-a spus ca si alte teorii (cum ar fi cele care incorporeaza abordari interdimensionale si psihologice), ar trebui sa obtina mai multa atentie.

Puncte de vedere alternative

Nick Redfern era de parere ca la conferintele de profil ar fi bine sa fie prezentate mai multe puncte de vedere alternative, cum ar fi niste studii asupra unor intalniri cauzate de droguri psihedelice si pe alte cai oculte. El a mentionat, de asemenea, ca ar trebui studiate mai atent ciudatele coincidente si sincronicitati, despre care vorbesc aproape toti cercetatorii. Cultura materialista din care provenim nu incurajeaza astfel de abordari.
O particularitate a fenomenului este ca, in diferite epoci, oamenii vad ceea ce ei se asteapta sa vada (zane, ingeri, reptilieni s.a.m.d.), ca si cand ar exista un fel de sistem de control al fenomenului, care se autoregleaza.
Skondras revine apoi la problema sicronicitatilor si a coincidentelor. El afirma ca daca se gandea la o persoana cunoscuta, oriunde s-ar fi aflat aceasta, sau daca citea o carte sau un articol al cuiva cunoscut, la scurt timp primea un mesaj de la persoana in cauza, fenomenul fiind mult mai frecvent decat ar fi prin simple coincidente. I s-a intamplat, de pilda, nu o data, cu Stanton Friedman, dar si cu mai multi altii, pe care-i numeste.
Ufologul belgian mai aminteste si de o alta experienta ciudata. Cu multi ani in urma, cand era mult mai tanar, s-a asezat la masa de seara, asteptand sa-i fie servita cina. La inceput, totul parea normal, dar la scurt timp dupa aceea, atunci cand a apucat furculita sau lingura a observat spre uimirea sa ca aceasta era complet indoita. Nu i s-a mai intamplat asa ceva, nici inainte nici dupa aceea. El nu apucase sa se atinga inainte de lingura sau furculita lui. Pana in ziua de azi se tot intreaba daca lingura sau furculita o fi fost deja indoita cand s-a asezat. Cu toate acestea, el stia ca toate lingurile sau furculitele din casa erau intotdeauna drepte, pentru ca, daca mama lui ar fi vazut ceva in neregula, nu ar fi pus tacamul pe masa. Pe scurt, in casa nu existau linguri sau furculite indoite atat de ciudat. S-a intrebat deci: a facut el ceva? S-a indoit tacamul de la sine? Skondras spune ca a avut mai multe astfel de experiente ciudate in viata sa, probabil la fel ca multi alti oameni. Dar, asa cum se intampla de cele mai multe ori, viata de zi cu zi merge mai departe si aceste incidente sunt repede uitate.