MAGAZIN : Intalniri cu "fata padurii" (Autor : DAN D. FARCAS)
Legaturile dintre fenomenul OZN si folclor au fost puse in evidenta inca demult, de numerosi ufologi, incepand cu cercetarile lui Jacques Vallee sau Thomas Ed. Bullard. Un caz romanesc interesant, din aceasta categorie, in care rapirile OZN se imbina cu elemente ale credintelor populare, este cel al lui DB. Detaliile pe care le redau in continuare se bazeaza pe corespondenta si discutiile telefonice pe care le-am avut cu el, incepand din 2005, ca si pe o ancheta facuta in 2014 de o realizatoare de la un post de televiziune din Bucuresti.
DB s-a nascut in 1968 si a crescut in satul Craciunesti, din judetul Maramures, sat aflat la circa 9 kilometri est de Sighetu Marmatiei, aproape de Tisa, care face acolo granita cu Ucraina. Mama lui DB, VB, care a fost martora la unele evenimente, are 83 de ani in momentul scrierii acestor randuri. A avut opt copii, dintre care mai traiesc patru. Barbatul i-a murit de mult. Ea nu a fost angajata nicaieri; si-a castigat painea prin munca la camp. Acum e partial paralizata.
Cand DB era mic, in apropiere de proprietatea familiei traia batranul Dumetru, intr-o casuta veche, de 2,5 pe 3 metri. Baiatul trecea des pe la el si sotia lui, mergand dupa apa la un izvor aflat mai sus de ei. De la un timp, Dumetru, care purta o barba, ca de Mos Craciun, a ramas vaduv. Lui DB ii placea de el ca ii povestea tot felul de lucruri interesante. Unii spuneau ca citea in zodii. In amintirile sale de copil, martorul intamplarilor de fata isi amintea si de o carticica fabuloasa, pe care batranul o tinea sus pe o polita; de cate ori o deschidea, iesea din ea un abur inecacios de amoniac. Spunea: "stii, daca nu citesc intr-o zi din cartea aceea, sau atunci cand trebuie sa o citesc, imi piuie asa in urechi ca imi tasneste sange pe urechi si, uneori, pe ochi. Daca sunt plecat undeva pe camp, trebuie sa vin. Asa ca ori o iau cu mine, ori trebuie sa ma intorc si sa o citesc". Dar, de fapt, el nu citea, ci cartea parca ii vorbea... Si DB a incercat sa se uite in cartea respectiva, odata cand batranul nu era acasa, dar nu a putut-o deschide.
Intrebat de unde are cartea, Dumetru i-a spus baiatului ca "a venit unul dintre ei si mi-a dat-o"; acel cineva i-a mai spus: "te pun aici scut, langa locul acesta". I-au scos oamenii vorbe cum ca ar fi varcolac, vrajitor, vraci si multe altele. Cand Dumetru a murit, DB spune ca acea carte a lui s-a topit; a ramas in locul ei, pe polita, doar o gramajoara de praf albastru. Cand el si fratele sau au pus mana pe acel praf s-au ars ca de la un ulei incins.
Un pom cu fosnet metalic
Intr-o zi Dumetru ii aratase lui DB, in spatele casei, un pom cu ramurile incovoiate si plecate in jos, cu frunze late, taioase, care fosneau metalic. Din mijlocul unor inflorescente ieseau niste fructe, un fel de pere, de marimea unor nuci mai mari. Dumetru i-a zis ca nu trebuie sa guste ca nu sunt bune, dar copilul nu a ascultat. Isi amintea acum ca nu a simtit niciodata un gust mai rau, ca de petrol, ca de mercur sau de sulf, iar dintii i s-au strepezit. I s-a explicat ca fructele nu sunt coapte. In fiecare an, cand creste pomul din gard, rodul acela se umfla peste noapte, se coace, dupa care vine "fata padurii" cu copiii ei, il mananca, iar pomul se usuca. Dumetru i-a vazut de vreo doua ori, dar nu s-a putut apropia de ei; a incercat sa si manance din acel rod dar n-a reusit niciodata.
In primavara lui 1974, Dumetru a murit; avea 91 de ani; dar baiatul a ramas cu povestea in cap. In vara acelui an, la sfarsit de iunie, cand s-a cosit si s-a uscat fanul, baiatul a stiut ca fructele puteau sa se fi copt. El avea aproape sase ani; in toamna urma sa mearga in clasa I. I-a spus mamei: "vreau sa merg sa vad daca nu s-au copt perele din gardul lui Dumetru". Mamei nu-i placea ideea, mai ales pentru ca baiatul trebuia sa traverseze soseaua nationala DN18, dar acesta nu a ascultat-o. Cand a fost la vreo 50 de metri de destinatie, in timp ce urca pe o carare spre padure, a auzit mai multe voci cantand, dar nu a vazut pe nimeni. Cand a ajuns la "pomul fermecat" a vazut in jurul acestuia o fetita si vreo sase baieti, toti de varsta lui si care chiar semanau cu el. Unul era in pom, unul la baza pomului, iar ceilalti in jur. Erau de o frumusete rara. Aveau ochii albastri si stralucitori, parul lung blond legat intr-o coada la spate si zulufi in fata, pe frunte si la urechi. Pielea le era alba ca zapada, iar in obraji aveau bujori roz ca pictati. Parca toti erau gemeni, totusi fiecare avea trasaturile bine definite. Fata era putin altfel, avea ochii verzi si doua cozi la spate; parul ei era ceva mai auriu, iar al baietilor mai aramiu.
Cand a ajuns cam la cinci metri de ei, fata a inceput sa se agite si sa ia o postura dusmanoasa. Dar intre baieti era un copil, care parea tare intelept, si mai era un altul atat de vesel cum el nu mai vazuse. Acesta a venit la DB si i-a dat o para. Zumzaia ceva nearticulat dar il intelegea in gand perfect. Parca ii spunea sa ia si sa manance repede, repede. DB s-a uitat la fructul acela si a vazut ca nu era ca perele desi semana la forma; avea pe el un fel de formatie hexagonala si un punctulet mic, tepos; altminteri era mai degraba ca o caisa, dar nu avea nici seminte nici samburi. Cand a muscat, fructul i s-a topit in mana si "s-a facut apa", astfel incat mai mult l-a sorbit din palma. La gust era ca o portocala, cu multa, multa menta.
Dupa ce a gustat din fructul acela, i-au trecut niste furnicaturi in tot corpul. Apoi a simtit o mana rece pe umar. S-a intors si a vazut o femeie cu parul alb si stralucitor ca matasea; era inalta de peste 2,5 metri, poate chiar trei. A inteles mai tarziu ca ea statuse pana atunci intr-o adancitura, cu vreo zece metri mai incolo, si se uita ce fac copiii, iar cand l-a vazut, a venit incoace. Acum, in timp ce-l privea, fata i s-a invinetit iar ochii i s-au inrosit de furie. Era chiar "fata padurii" despre care vorbeau oamenii de prin partea locului.
Fetita l-a certat pe baiatul cel vesel ca de ce i-a dat sa manance acel fruct si s-a repezit la DB sa-l zgarie. Dar baiatul intelept a prins-o pe fata de mana si i-a spus bland: nu vezi ca acest copil seamana cu noi? De ce vrei sa ii faci rau? Dupa care i-a transmis lui DB cam asa ceva: bine ai facut ca ai mancat din acel fruct, ca daca nu ai fi mancat, femeia aceasta, care este mama mea "te-ar fi asimilat". DB specula ulterior ca probabil nu era vorba de devorat ci de o altfel de asimilare; poate ar fi fost rapit si dus in lumea lor.
In timp ce femeia cea inalta il urmarea cum manca din fructul acela, fata ei s-a schimbat si a revenit la normal. Acum avea o privire ca de inger, iar ochii i s-au limpezit si s-au facut verzi stralucitori. Lui DB i s-a parut chiar ca i-a zambit, dupa care s-a asezat.
Panglici roze si braul aurit
Era deosebit de frumoasa la fata si avea un corp ca al zanelor. Parea cam ca de 40 de ani. Avea doua cozi, legate intre ele si prinse la spate, cu panglici roz, de braul ei aurit. Si fetita era coafata la fel. Baietii aveau o singura coada. Cozile erau groase ca mana unui om. Dar cozile femeii erau ceva mai groase.
Purtau cu totii camasi din matase alba stralucitoare, incinse, lungi mai sus de genunchi. Parca pe o parte aveau o cadere mai lunga si parca aveau ceva ca de sticla, ori de paiete, pe margine. Intr-un fel, imitau vestimentatia oamenilor locului asa cum fusese ea cu mult timp inainte. Femeia avea in picioare cizme lungi, maro aurii, ca pielea intoarsa. Si fetita avea la fel, dar baietii aveau ghete mai scurte. Cizmele aveau pe partea laterala ceva ca niste clopotei, sau mai degraba ca un fel de clape...
Mai aveau si un fel de ham pe ei, care mergea pana in zona plexului solar si peste umeri. Aveau si aici clape, care dadeau uneori un clinchet ca de clopotel. Martorul s-a gandit mai tarziu ca poate era un costum protector care ii ajuta sa traiasca in mediul pamantean. Copiii cantau "un fel de plecare si venire din lumina, o scaldare in lumina, ceva despre frunze si despre fosnetul lor - atata am inteles eu", a spus mai tarziu DB. I-au povestit foarte multe, dar intr-o limba diferita, perfecta, pe care atunci o intelegea. I-a intrebat de unde sunt, iar copilul acela intelept i-a spus, parca vorbea in rime: "spune-mi cine te-a adus / satul nostru e de sus". Dupa care i-a mai spus: "du-te pe cararea ta / intr-un curand toate le vei uita / dar la mijlocul vietii cand vei fi / de noi iti vei aminti".
Intalnirea de la pomul miraculos l-a marcat profund. Spune ca ii pare rau ca nu l-au luat atunci cu ei. Aici, simte viata "intr-un fel metabolic", dar atunci cand a fost in preajma lor, a simtit o armonie, o comuniune si "plenitudinea vietii paradisiace, unde toate erau cu totul altfel". Si aveau in ei o energie cum n-a mai intalnit nicaieri. DB a tot umblat, pe dealuri, prin paduri si prin satele vecine, vreo zece ani de la aceasta intamplare, sa-i intalneasca, sa vada de unde sunt, sa gaseasca satul lor, de zicea mama lui "il poarta fata padurii". Cel mai greu a fost cand a inteles ca ei de fapt "nu sunt de-ai oamenilor". Si mult timp a simtit ca nu putea vorbi cu nimeni despre aceasta intalnire.
DB spune ca a mai auzit-o, de mai multe ori, cantand, pe "fata padurii"; a alergat prin padure, dar nu a mai ajuns-o, desi a vazut-o din departare. Odata era imbracata altfel, intr-un verde metalic, poate ca sa se piarda mai usor in culoarea peisajului. A vazut-o odata langa apa. Atunci era foarte aproape si a fugit dupa ea. Dar aratarea s-a departat cu o viteza de care niciun om n-ar fi fost in stare. Peste cativa ani au urmat si alte intalniri, inca si mai stranii. Le voi relata in numerele urmatoare ale revistei Magazin.