cuvantul-ortodox.ro : INTRE LIBERTATE DE EXPRIMARE SI BLASFEMIE. Nu suntem toti CHARLIE
Paradoxul ipocriziei occidentale: Pana la moarte pentru LIBERTATEA DE EXPRIMARE A BLASFEMIILOR, dar pentru GRABNICA RESTRANGERE A DREPTURILOR FUNDAMENTALE de frica terorismului
Masacrul de la Paris este ingrozitor, dar asta inseamna, oare, sa reactionam apasand si mai mult pe pedala blasfemiei?
de Michael Cook, 8 Ianuarie 2015, MercatorNet.com
Stirile continua sa curga referitor la masacrul celor 10 jurnalisti si caricaturisti si al celor 2 ofiteri de politie petrecut pe 7 Ianuarie la Paris. Vinovatii, care au strigat Allahu akbar! (Mare este Allah!) si L-am razbunat pe profetul Mohamed!, sustin ca ar face parte din gruparea al-Qaeda.
Indiferent daca este sau nu adevarat, ei sunt deja invinsi. Scopul lor era sa ucida jurnalisti de la publicatia satirica Charlie Hebdo, dar ei au mers la cladirea alaturata, unde se afla biroul editorial.
Dupa ce au ucis personalul de la Charlie Hebdo, au demarat in graba, omorand inca un politist. Unul dintre ei si-a pierdut un pantof. Demarand in tromba, au lovit un stalp de parcare si au fost nevoiti sa schimbe masina cu alta furata. Unul dintre ei si-a uitat cartea de identitate in masina abandonata - o miscare deloc inteligenta pentru un terorist. Altul s-a predat deja, iar fetele celorlalti doi, fratii Said si Cherif Kouachi apar in publicatiile din toata lumea.
Tipii acestia sunt clovni - nihilisti, clovni ucigasi -, nu o amenintare existentiala pentru democratie, libertatea de expresie si valorile Iluminismului.
Libertatea presei este esentiala intr-un sistem democratic. Fara un schimb liber de informatii, fara dezbateri despre politica si expunerea la diferite idei, societatea devine bolnava si intoleranta.
Dar lectia pe care majoritatea jurnalistilor au preluat-o in urma acestei zile de cosmar este ca democratia are nevoie de si mai multa blasfemie. Trebuie sa sustinem importanta absoluta a libertatii de expresie intr-o societate deschisa - indiferent cat de ofensatoare poate fi pentru unii si cat de puerila poate deveni, sustine Bill Durodie in publicatia The Conversation. Si Theodore Dalrymple relateaza in The City Journal cu inversunare: Francezul trebuie, in adevarata cultura voltairiana, sa apere pana la moarte dreptul satiristilor de a-i ironiza, irita si intepa pe musulmani, in Franta si oriunde altundeva. Iar Ross Douthat, de la New York Times, sustine ca blasfemia are un rol important intr-o democratie: Cand ofensele se platesc cu viata, avem nevoie de tot mai multe, nu de reducerea lor, pentru ca ucigasilor nu le poate fi ingaduit niciun moment sa creada ca metoda lor va avea succes.
Cand teroristii musulmani incearca sa-i puna presei calus, poate ca e cazul sa aparam si blasfemia, dar tinandu-ne de nas. Poate ca este un drept democratic sa jignesti. La fel de democratica este si respectarea, de exemplu, a dreptului fiicei tale de a se casatori cu un barbat condamnat pentru viol sau alegerea ei de a deveni anorexica. Dreptul revistei Charlie Hebdo de a publica caricaturi cu Papa sodomizandu-i pe preoti reprezinta, oare, punctul culminant al valorilor iluministe? Cu siguranta democratia inseamna mai mult decat atat.
Este un esec al Islamului ca cei trei criminali si-au gasit justificarea in credinta lor pentru a ucide oameni nevinovati. In acelasi timp, este si un esec al Frantei secularizate, care nu a reusit sa ii convinga pe acesti tineri ca democratia inseamna mai mult decat niste caricaturi insipide. Poate ca a venit timpul sa nu mai deplangem slabiciunile Islamului si sa laudam mai degraba demnitatea transcendenta a omului, darul cel mai de pret pe care crestinismul l-a facut culturii occidentale.
Acesta este mesajul autorului de pe coperta urmatoarei editii saptamanale a publicatiei Charlie Hebdo. Nu stim inca daca cea mai noua scriere a lui Michel Houellebecq Soumission (Supunere) are vreo legatura cu atentatul, dar contine ceva ce ofenseaza pe toata lumea si mai ales pe musulmani. Houellebecq este cel mai proeminent si controversat prozator francez la momentul actual. Ultima sa opera este o fictiune politica ce se petrece in anul 2022, cand un musulman carismatic este ales presedinte al Frantei. Imediat dupa aceea, femeile incep sa poarte val, Coranul este introdus obligatoriu ca obiect de studiu in universitati, iar poligamia este legalizata.
Fara indoiala ca alegatorii de extrema dreapta vor interpreta scrierea ca pe o avertizare apocaliptica cu privire la un eventual triumf al Califatului Islamic. Dar Houellebecq, intr-un interviu fascinant, o descrie ca pe o critica a Iluminismului. Dupa doua secole, sustine acesta, ideologia de baza a statului francez cedeaza.
Valorile iluministe au devenit desuete, iar religia este in voga. Oamenii nu pot trai fara Dumnezeu. Insusi Houellebecq, care a numit la un moment dat Islamul cea mai stupida dintre toate religiile pare sa fi revenit intr-o oarecare masura la credinta crestina. Uite, iluminismul a murit, declara el. Odihneasca-se in pace! In sine, nu poate genera nimic, in afara de goliciune si suferinta. Asa ca da, ma declar ostil fata de filosofia iluminista, vreau sa fie clar aceasta.
Pe termen scurt, valul de atacuri teroriste trebuie oprit de politie si serviciile de informatii. Insa, pe termen lung, atat Franta, cat si alte societati occidentale trebuie sa promoveze o filozofie atractiva, dinamica, umana, care sa raspunda la setea nestinsa pentru valori superioare. De ce sa nu ne intoarcem la crestinism ?