Caz socant la Calarasi. O tanara gravida sta de vineri in spital, cu fatul mort in pantece. Explicatia medicilor este halucinanta: femeia trebuie lasata sa nasca pe cale naturala. Rudele au facut plangeri la Politie si Colegiul Medicilor.Pentru ca avea dureri cumplite, tanăra din Calarasi a chemat ambulanta vineri dimineata. A ajuns la unitatea de primiri urgente, de unde a fost trimisa la sectia de specialitate a spitalului din Calarasi.
"M-a preluat o asistenta si mi-a facut control. Mi-a spus ca nu sunt de nastere. La ora sapte si ceva, cand a venit domnul doctor, care a fost de garda, m-a consultat si dansul si m-a trimis la ecograf. La ecograf i se auzeau foarte incet bataile inimii", spune femeia.
Cateva ore mai tarziu, un alt medic a anuntat familia tinerei ca fatul e mort.
"In momentul de fata s-au luat masurile in vederea declansarii nasterii pe cale naturala. In ceea ce priveste eventualele cauze care au determinat restrictia de crestere si decesul fatului intrauterin, ramane sa vedem dupa ce face necropsia fatului", a declarat Laurian Ionita, purtatorul de cuvant al spitalului.
Intre timp, sotul femeii a depus plangere la Colegiul Medicilor din Calarasi, dar si la politie.