Surse ramase anonime afirma ca implicarea romanilor in furtul tablourilor de mare valoare din Muzeul Kunsthal din Rotterdam este o inscenare pusa la cale de servicii. Scopul inscenarii : sa ofere argumente convingatoare pentru opinia publica fata de refuzul acceptarii Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen.
Istoria este plina de astfel de exemple de inscenari, mai ales din timpul celor doua razboaie mondiale. Cea mai celebra inselaciune a a fost cea pusa la cale inaintea invaziei Siciliei - sauOperatiunea Husky - din 9-10 iulie 1943 una dintre cele mai importante operatiuni din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Operatiunea avea sa duca la pierderea primului teritoriu european al Axei si a servit drept baza pentru viitoarea invazie a Italiei, precum si ca teren de pregatire pentru soldatii care, 11 luni mai tarziu, au ajuns pe plajele Normandiei.
Revista Historia a aratat in detaliu cum Operatiunea Husky si-a datorat succesul unei alte operatiuni, mult mai putin cunoscute. Operatiunea "Mincemeat" (in traducere libera, "carne tocata") a fost una dintre cele mai complexe operatiuni de inselaciune din timpul razboiului. A fost, de fapt, o foarte mare farsa facuta de Aliati inamicilor pentru a-i pacali cu privire la tinta invaziei de pe continent. Operatiunea Mincemeat, o extraordinara farsa a Aliatilor, le-a oferit nemtilor ultima piesa din puzzle-ul ce le arata ca atacul va veni dinspre Balcani. Operatiunea Mincemeat a constat in lasarea in apele Mediteranei, in apropiere de coastele Spaniei, a unui cadavru - un presupus ofiter britanic mort in urma unui accident aviatic - impreuna cu o servieta cu documente false din care sa reiasa ca Aliatii urmau sa invadeze Grecia si Sardinia si ca nu au planuri privind Sicilia. Planul, pus foarte bine la punct, a avut succes. Germanii au cazut in capcana si si-au concentrat mare parte din resurse pentru apararea Greciei.
Ideea de a planta documente false pentru a fi gasite de inamic nu era noua. Englezii au folosit tactica si in Primul Razboi Mondial. De asemenea, ea fusese folosita cu succes cu un an inainte, in Nordul Africii. Inainte de batalia de la Alam Halfa, un cadavru a fost plasat intr-o masina aparent trimisa in recunoastere, explodata pe terenul minat aflat in apropierea unei divizii germane. Germanii au gasit alaturi de cadavru o harta pe care erau reprezentate terenurile minate inexistente ale englezilor. Ei au cazut in capcana si Rommel si-a trimis tancurile pe o alta ruta, pentru a evita minele britanice, ajungand insa intr-o zona in care nisipul era atat de moale incat tancurile au ramas blocate.

Historia a aratta cum pregatesti un cadavru si o identitate, sau "The man who never was"

Englezii au apelat la serviciile unui foarte cunoscut patolog, Sir Bernard Spilsbury, pentru a vedea de ce tip de cadavru au nevoie: un om care sa para ca a murit pe mare din cauza hipotermiei sau inecului si care a plutit apoi cateva zile. S-a pus apoi problema gasirii unui cadavru potrivit, in secret si preferabil fara a da explicatii, spre exemplu, familiei decedatului. In cele din urma s-a facut rost de un cadavru de la o morga din Londra: cadavrul unui barbat de 34 de ani, originar din Tara Galilor, pe nume Glyndwr Michael. Acesta murise in urma unei intoxicari cu otrava de sobolani. In cazul sau, cauza reala a mortii nu putea fi detectata ulterior.
A urmat apoi crearea unei identitati pentru cel mort. Din Glyndwr Michael el a devenit William Martin, ofiter de Marina, nascut in 1907. I s-a acordat gradul de Maior, ceea ce insemna ca ar fi putut fi insarcinat cu livrarea unor documente secrete, insa nu atat de important incat sa fie cunoscut de nemti. I s-a creat si o logodnica pe nume "Pam"; exista si o fotografie cu ea, pusa in portofelul lui Martin. Au mai fost adaugate doua scrisori de dragoste, o chitanta datata 19 aprilie 1943, de la un cunoscut magazin de bijuterii londonez, pentru un inel de logodna. Potrivit chitantei, pe inel fusesera gravate urmatoarele: "to Pam from WM 14.4.43". S-au fabricat si o scrisoare aparent trimisa de tatal decedatului, o scrisoare de la avocatul familiei si una de la un functionar de la banca prin care i se cerea lui Martin achitarea unei datorii. Martin a mai primit si o cruce, un medalion cu Sf. Christopher, un creion, un set de chei, un bilet folosit de autobuz, bilete la teatru, o nota de plata de la un hotel, precum si o chitanta de la un magazin pentru cumpararea unei camasi (aici englezii au facut o greseala: potrivit chitantei, plata se facuse cash, iar ofiterii nu plateau niciodata cash la respectivul magazin; din fericire, germanii nu si-au dat seama de eroare). Potrivit datelor de pe bilete si de pe nota de la hotel, Martin parasise Londra pe 24 aprilie, iar daca corpul lui avea sa fie gasit pe 30 aprilie, s-ar fi ajuns la concluzia ca el plecase din Anglia cu cateva zile inainte si sa prabusise cu avionul in Mediterana.
In acelasi timp in care era creata identitatea falsa a celui care avea sa-i pacaleasca pe nemti au fost produse si documentele. S-a insistat asupra faptului ca documentele trebuie sa provina din cele mai inalte cercuri ale conducerii militare britanice pentru a nu exista suspiciunea ca autorii sunt prost informatii. In final, germanii au muscat momeala.
Revenind la cazul furtului de tablouri de mare valoare din Olanda: greu de crezut ca ca niste amarati de romani ar fi fost capabil, in cardasie cu niste albanezi (de ce nu bulgari?!) sa puna la cale un plan perfect de sustragere a celor 7 tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin si Lucian Freud din muzeul Kunsthal din Rotterdam in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Ei nu aveau minime cunostinte de arta si nici posibilitati reale de a transforma tablourile in bani - 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare a tablourilor. Si atunci, pe buna dreptate, apare intrebarea : care este miza acestei inselaciuni ? Nu cumva inscenarea are legatura cu refuzul Olandei de a accepta intrarea Romaniei in spatiul Schengen, oferind opiniei publice un argument suplimentar pentru a motiva acest refuz ?