O fetita de patru ani si jumatate a fost accidentata mortal, luni seara, pe o trecere de pietoni din Calarasi, de o autoutilitara al carei sofer a fugit de la locul accidentului. De asemenea, mama copilei a fost ranita grav, fiind transportata la Spitalul Judetean din municipiu si ulterior in Capitala.
Victima se afla impreuna cu mama sa pe trecerea de pietoni, in zona cartierului Mircea Voda, iar in momentul in care traversau au fost lovite de o autoutilitara marca Hyundai, potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie din Calarasi.
"Fetita a decedat pe loc, iar mama a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Calarasi, in stare grava. Facem cercetari pentru identificarea conducatorului auto s stabilirii cauzelor in care a avut loc accidentul", a declarat subinspector Genoveva Cismaru, de la Politia Rutiera Calarasi.
Mama fetitei a fost transportata in coma la un spital din Bucuresti. Autorului accidentului va fi acuzat de mai multe infractiuni, intre care ucidere din culpa, vatamare corporala grava si fuga de la locul accidentului.
Dupa accident, soferul autoutilitarei a abandonat, la locul accidentului, masina care era inmatriculata in Italia si a fugit intr-o directie necunoscuta.