MAGAZIN : Intalniri OZN pe insula Vancouver (Autor : DAN D. FARCAS)
(Continuare)
In ziua de luni, care a urmat acestei stranii observatii, Kendall pretindea ca experienta ei nu i-a produs nicio anxietate, doar acelasi sentiment de calm pe care l-a avut si in timpul intalnirii. Ea nu era deranjata nici de ridiculizarile si de prejudiciul inevitabil de imagine care stia ca vor veni de la scepticii locali. Pentru ea, evenimentul n-a facut decat sa-i consolideze credinta anterioara in existenta OZN-urilor. Asa cum a spus:
- Motivul pentru care eram atat de teribil de interesata de fenomen a fost ca am crezut mereu ca exista obiecte zburatoare neidentificate, iar acum sunt absolut convinsa.
Wilson, pe de alta parte, nu impartasea nici credinta lui Kendall in OZN-uri si nici comportamentul ei relaxat in fata necunoscutilor vizitatori. Aparitia o facuse sa fie cuprinsa de un cumplit sentiment de alarma si frica.
Nave langa spital
Kendall, dorind sa existe si o mentiune oficiala a acestui incident incredibil, a decis sa-l inregistreze in jurnalul de evenimente al spitalului. Ea a notat:
- La ora 5 dimineata am vazut o farfurie zburatoare, la nivelul etajului al treilea al spitalului, cand am tras draperiile. Au fost doi barbati sau figuri in domul care a zburat spre Victoria. Partea de jos a farfuriei era extraordinar de luminoasa, ca si cupola. In dimineata de Anul Nou.
Sora medicala a descoperit, abia dupa ce s-a linistit, ca fusese de fapt profund tulburata de intalnirea cu presupusele fiinte extraterestre. Ea a spus:
- Pentru cel putin o saptamana dupa aceea, nu m-am simtit cu eul meu obisnuit. Cred ca sunt o persoana sociabila, dar atunci m-am simtit cumva subjugata iar unele dintre celelalte asistente mi-au spus ca paream preocupata.
Curand dupa aceea, Kendall si-a regasit insa calmul si a reintrat rapid in rutinele de spital.
Pe atunci nu existau telefoane mobile si internet, deci povestea a fost publicata, in ziarul local Cowichan Herald, abia pe 7 ianuarie 1970. Cu atat mai credibile sunt marturiile care au fost comunicate intre timp. Iata doua dintre ele: Un sofer de camion se intorcea, cu sotia, de la petrecerea de revelion. Aproximativ la ora cinci (deci probabil imediat inainte sau dupa observatia de la spital) au ramas inmarmuriti vazand ca, deasupra locuintei lor, pluteste o lumina alba stralucitoare la fel de mare ca o casa. Obiectul era ovoidal si emitea multiple fascicule de lumina, care s-au unit in jos intr-un singur fascicul. Mai tarziu au spus ca aparitia semana cu un titirez.
In cursul diminetii care a urmat, un consilier al scolii elementare Alexander, pe nume Edith Beiling - impreuna cu un alt consilier, doi elevi, un profesor si secretarul scolii - au zarit prin geam un obiect neobisnuit, aparent in forma de inel, si s-au grabit afara sa-l vada mai bine. Arata cu siguranta ca facut din materie solida. Forma de inel putea fi o iluzie cauzata de rotirea rapida si de norii aflati deasupra. Dar au existat si observatii mult mai importante in acele zile. Le vom rezuma in episodul urmator.