Senatorul Sorin - Constantin Lazar a sustinut o declaratie politica intitulata "Ziua internationala a mediului", pe care o puteti citi in continuare.
Data de 5 iunie este o zi speciala, aceasta fiind Ziua Mondiala a Mediului, fiind instituita in 1972 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Decizia a fost luata in sensul celebrarii Conferintei "Ecologia Umana" de la Stockholm, conferinta care a imprimat directia si elementul central al Programului Ecologic al Natiunilor Unite (UNEP).
Aceasta zi constituie un prilej pentru institutiile guvernamentale, administratiile locale, asociatiile de tineri, organizatiile nonguvernamentale, intreprinzatori, industriasi, inclusiv mass-media de a se mobiliza prin manifestari comune menite sa atraga atentia asupra necesitatii protejarii factorilor de mediu.
Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezinta un binevenit semnal si este, totodata, un indemn ferm de a actiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lasa nealterat generatiilor viitoare.
Dezvoltarea durabila a oraselor devine un concept cheie pe care avem datoria de a-l sustine si de a-l promova spre aplicare. Spatiile verzi din orase, gradinile si parcurile sunt adevarate refugii pentru multi dintre noi. Ceea ce facem in directia protejarii acestora facem, in primul rand, pentru noi, pentru sanatatea noastra si a generatiilor care ne vor urma.
Cu totii stim ca omul, ca specie biologica, este dependent de natura si nu poate trai in afara ei. Fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea si protejarea parcurilor, a spatiilor verzi sau a gradinilor, precum si la celebrarea acestei zile prin participare si sustinere.
In contextul crizei economice actuale, Economia Verde vine ca o alternativa viabila pentru imbunatatirea conditiilor sociale, dar si a riscurilor de mediu. UNEP sustine crearea unui mecanism de lucru eficient pentru sprijinirea initiativelor economice din sectoarele verzi, dar si actiunile de ecologizare. Iata si directia asupra careia doresc sa va atrag, dragi colegi si colege, atentia.
Datoria noastra este de a ne desfasura activitatea in deplin respect fata de planeta, iar masurile si mai ales actiunile noastre constituie elementul cheie pentru a ne asigura ca planeta este protejata. Trebuie sa constientizam foarte clar faptul ca noi suntem un model fata de ceilalti cetateni si fata de cei ce vor veni dupa noi in ceea ce priveste viziunea asupra protectiei mediului si nu numai.
Directivele europene clare si frecvente privind tema protejarii mediului inconjurator oglindesc importanta pe care Uniunea Europeana o acorda acestui subiect si este imperativ ca tara noastra, membra a marii familii europene, sa ia masurile impuse pentru a-si alinia legislatia si activitatile la normele precise privind protectia mediului.
La urma urmei, de sanatatea planetei depinde sanatatea noastra si viata tuturor, astfel incat nu avem nicio scuza pentru care sa nu ne implicam mai ferm in protejarea mediului.