Personalul medical, tinta atacurilor verbale si fizice mai ales in camerele de garda(Autoare: Magda Marincovici / mariustuca.ro)
In ultimii ani, a crescut numarul agresiunilor fizice si verbale asupra personalului medical, comise mai ales de apartinatorii pacientilor, din cauza timpului de asteptare in unitatile de primiri urgenta, subliniaza presedintele Colegiului Medicilor din Bucuresti, prof. dr. Catalina Poiana, la prezentarea campaniei Federatiei Sanitas Nu agresati cadrele medicale.
- Un element foarte important a fost acela: cine agreseaza personalul medical, constatandu-se ca un procent mai mare de medici a afirmat ca sunt agresați cu precadere de aparținatorii pacienților si nu numai de pacientul in sine. Din opiniile manifestate de medicii ce au raspuns chestionarului s-a constatat ca, de fapt, elementul care a deranjat cel mai mult pacienții si aparținatorii acestora a fost timpul de asteptare din momentul in care s-au adresat unitații respective si momentul in care au fost consultați sau s-a exercitat actul medical. Un element important a fost refuzul internarii sau nemulțumirea fața de diagnosticul pe care pacienții l-au aflat de la medic. Aproximativ jumatate dintre medici nu raporteaza niciun fel de agresiune. Agresiunea verbala este cea mai frecventa, afirma prof. dr.Catalina Poiana, Presedinta Colegiului Medicilor Bucuresti.
Presedinta Colegiului Medicilor Bucuresti intentioneaza sa initieze la nivelul Bucurestiului cursuri privind comunicarea medic-pacient.
- Ne propunem sa intensificam cursurile de comunicare medic-pacient. Un prim semnal al acestei atitudini este ca la conferinta anuala care va fi anul acesta, la inceputul lunii mai, sa desfasuram un curs de comunicare medic-pacient. Ne propunem sa facem un program la nivelul intregii Capitale in unitațile sanitare pentru asemenea cursuri de comunicare, a mai declarat prof. dr. Catalina Poiana. De asemenea, personalul medical agresat va putea apela la un telverde cu ajutorul caruia sa fie consiliat.