MAGAZIN : Orase nemaivazute dar intalnite frecvent (Autor : ADRIAN-NICOLAE POPESCU)
Matrimoniale de nivel planetar
Orasul brazilian Noiva do Cordeiro este faimos pentru faptul ca locuitorii sai sunt doar locuitoare, adica exclusiv femei. Cu cateva luni in urma, rezidentele s-au adresat catre localitatile Terrei in care locuiesc doar barbati, cu invitatia ca acestia sa se mute alaturi de ele. In Noiva do Cordeiro locuiesc circa 600 de femei cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani, adica femei aflate la varsta fertilitatii maxime. Acestea au declarat insa ca sunt interesate in exclusivitate de barbati neinsurati, care sunt gata sa accepte regimul de conducere matriarhal din orasul lor. Asta, pentru ca locuitoarele s-au obisnuit sa conduca singure orasul-comuna, inclusiv treburile cele mai importante, legate de productie.
O parte din ele sunt totusi casatorite si chiar au copii, insa sotii si copiii lor se afla la munca in alte orase. Pe de alta parte, numai unora dintre acestia li se permite sa se intoarca acasa in week-end. Fiii nascuti in Noiva do Cordeiro nu se pot casatori cu celibatarele din comuna, pentru simplul (!?) motiv ca majoritatea dintre ei sunt deja inruditi cu femeile. Tinerele din oras au declarat pentru presa ca multe dintre ele nu s-au mai sarutat deja de cativa ani. Cel mai mult, ele isi doresc sa se indragosteasca de cineva si sa se marite cat mai curand.
Se pare ca doleanta braziliencelor feministe a fost auzita deja de mai multe comunitati masculine din intreaga lume. Pe pagina de Facebook a localitatii au reactionat barbati din India, SUA, Brazilia, China, Egipt, Emiratele Arabe si din alte colturi ale lumii. Denumirea localitatii, in traducere, inseamna Sotia lui Cordeiro. Orasul a fost fondat in 1891 de catre Maria Senhorinha de Lima, o femeie nevoita sa-si paraseasca familia din cauza ca si-a inselat sotul cu care fusese casatorita cu de-a sila. O fi acolo, cumva, un fel de versiune a Paradisului terestru?