Alexandru Racu: Scuze, dar eu nu sunt Charlie!
Ca si in perioada ce a urmat publicarii initiale a caricaturilor ce il ridiculizau pe fondatorul religiei musulmane, si in urma evenimentelor tragice de astazi, aud tot felul de comentarii ce tradeaza stupizenie, superficialitate vinovata si deci o incapacitate de a intelege natura situatiei, altminteri extrem de grave (mai ales daca tinem cont ca recentele atacuri au loc intr-o Uniune Europeana care se clatina din temelii pe fondul crizei economice si a ascensiunii diverselor radicalisme, inclusiv cele de extrema dreapta, carora li se da astfel si mai multa apa la moara), cu care ne confruntam. Comentarii de gen: aceste caricaturi ar trebui sa amuze, nu sa starneasca ura sau, zeita ratiune si morala naturala ne dicteaza sa raspundem la caricatura tot cu o caricatura, nu cu gloante si ura, si tot felul de poezii d-astea repetate de toti oamenii intelepti si responsabili care ne guverneaza si ne informeaza.In realitate, pe mine ca si crestin, caricaturi precum cea de mai sus nu ma amuza deloc. Iar teza conform careia ne-ar dicta morala naturala sa raspundem la caricatura cel mult tot cu o caricatura ignora faptul ca aici vorbim de parti care vorbesc limbaje diferite (si chiar nu cred ca partea islamista radicala este singura care nu face, in chip decent si responsabil, eforturi de comprehensiune si traducere), sau, mai precis, ca ceea ce pentru o parte este o simpla caricatura, pentru cealalta parte este blasfemie. A-i reprosa unui om religios ca nu trateaza caricatura ca pe o simpla caricatura, ci o trateaza ca pe o blasfemie, inseamna de fapt sa-i reprosezi ca nu accepta sa-i dictezi tu lui standardele tale de judecata. Ca mie religia imi spune sa raspund la blasfemie cu iarta-l Doamne ca n-o sti ce face si ca altuia ii spune sa raspunda prin aplicarea pedepsei capitale e un indicator al faptului ca, independent daca ne place sau nu, daca asta se incadreaza sau nu in imaginarul nostru liberal, religiile sunt diferite. Desigur, chestiunea este foarte complexa, iar in contextual actual, abordarile urechiste (abordari urechiste care, cel putin in cazul religiei mele, pe care o cunosc mult mai bine decat pe cea a musulmanilor, abunda in presa romaneasca ori de cate ori se iveste ocazia) nu sunt doar jenante ci si periculoase.Traditiile religioase nu sunt omogene si sunt inscrise in trasee de evolutie istorica care se intersecteaza fara sa se sincronizeze, dreptul canonic si hermeneutica textului sacru sunt demersuri ce comporta contextualizari si nuante altminteri pe deplin straine jihadistului de debara (ca o fi musulman sau crestin). In general, cei care in urma unor astfel de evenimente vorbesc urechist, intrucat anistoric, de toleranta crestinismului si intoleranta Islamului, ar trebui sa faca o calatorie in timp si sa incerce sa publice caricaturi cu Iisus Hristos in Geneva lui Calvin si sa vada ce patesc dupa aia (sau chiar in Franta Restauratiei, unde, dupa ani de zile de blasfemiere institutionalizata si mascarare sistematica a clerului si credinciosilor catolici, s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru blasfemie).
Dincolo de aceste aspecte, cert este ca pentru orice om de bun simt, fie el credincios sau agnostic/ateu, o imagine precum cea de mai sus reprezinta o mostra de cretinism agresiv si in mod deliberat ofensator, adica un mod de a abuza de libertatea de exprimare, un simptom de degenerare al unei civilizatii incapabile sa mai faca distinctia dintre libertate si destrabalare (economica, sexuala, publicistica, mediatica, artistica s.a.m.d.) In plus, este ridicol sa vezi cum dintr-odata toata lumea se bate in piept cu statutul de valoare nenegociabila al libertatii de exprimare, asta de parca n-am trai intr-o civilizatie care, ca toate civilizatiile, isi are interdictiile ei, unele dintre ele de bun simt (n-ai voie sa publici glume cu Auschwitz), iar altele aberante (n-ai voie sa-ti exprimi public, cel putin in anumite locuri din lumea occidentala, parerea ca homosexualitatea este un pacat). Ca atare, trebuie spus ca, ceea ce apara acum liderii nostri politici si liderii de opinie nu este libertatea de exprimare ci laicitatea inteleasa ca libertate de a insulta, fara niciun fel de restrictii, sensibilitatea religioasa a oamenilor de diferite religii si confesiuni. Adica libertatea totala de a-i ofensa pe unii (aia rai si reactionari care cred in Dumnezeu si care pot fi menajati doar ca particica minoritar exotica a mozaicului multicultural, nicidecum ca oameni care isi iau in serios credinta ca discurs cu pretentii de universalitate) combinata, deseori, cu interdictia totala de a deschide pliscul cand vine vorba de altii (aia buni si progresisti care cred in drepturile omului). Din nefericire pentru noi toti, musulmanii veniti in Europa sunt intaratati in mod iresponsabil in numele aceleiasi ideologii datorita careia Europei i-a fost interzis sa-si construiasca o relatie realista si responsabila cu lumea musulmana, care sa tina cont de specificitatile si complexitatile teologice, culturale si istorice ce privesc raportul dintre cele doua civilizatii. In cele din urma, acest obscurantism ideologic propagat la scara planetara, conform caruia singura ordine sociala legitima este cea care, pe de o parte se bazeaza pe o negare obstinata a diferentelor cultural-istorice, iar, pe de alta parte, cauta sa asigure o cat mai mare libertate fata de decenta si responsabilitate, risca sa duca fie la un razboi civil global, fie la o dictatura globala pentru linistea si siguranta noastra a tuturor.
In fine, Dumnezeu sa-l ierte pe Charlie, Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei care si-au pierdut astazi viata, dar as prefera sa fiu scutit de fraze de gen nous sommes tous Charlie si de apeluri la unitate, intre crestini si liberali fara busola, in jurul valorilor europene adica, altfel spus, in jurul unicei valori europene care este libertatea nihilista de a denigra orice principiu si valoare, incepand cu propria traditie si terminand cu exigentele minimale ale ospitalitatii, in numele autodeterminarii pure. In definitiv, chiar daca respectul fata de libertate tine (in ciuda variilor tradari istorice ale crestinatatii) de esenta mesajului Evanghelic si, ca ne place sau nu, nu toti intemeietorii de religii se raporteaza la fel la libertate (sau la violenta), Hristos n-a spus ca a venit in lume ca sa promoveze libertatea de exprimare ci ca sa marturiseasca despre Adevar (Ioan 18, 37). Cu alte cuvinte, daca divortand libertatea de adevar civilizatia europeana a ales sa ia calea autodistrugerii progresive, sa nu mi se ceara acum sa iau parte la apararea civilizatiei europene, deoarece nu am ce sa apar. Neutralizarea liberala a statului a fost cea care a dus la curmarea razboaielor religioase din Europa occidentala. Neutralizarea axiologica a indivizilor in numele libertatii de autodeterminare si a autosuficientei garantarii institutionale a acesteia din urma ne va duce insa la dezastru. Pana una-alta, asa cum nici musulmanii nu sunt cu totii jihadisti dezaxati, nici noi, europenii, nu suntem (inca) cu totii Charlie. Partea proasta pentru lumea noastra este ca suntem din ce in ce mai putini cei care nu suntem nici Charlie (plus cei care se identifica cu principiile sale), nici jihadisti dezaxati gen bin Laden sau Breivik (plus versiunile mai soft ale acestora din urma). Si, oricat de multi am fi, la televizor nu prea aparem, decat eventual in postura de victime ale terorismului.