Anual, peste 10 000 de femei din Romania sunt diagnosticate cu cancer de san, iar mortalitatea a ajuns de aproape 27%.
Totusi, fata de deceniile trecute, rezultatele emotionale si fizice ale tratamentului complet al cancerului de san sunt mult imbunatatite, deoarece atat modalitatea de indepartare chirurgicala si tratament adjuvant postoperator cat si posibilitatile de reconstructie a cancerului de san sunt mult mai evoluate.
Azi, multe din femeile diagnosticate cu cancer de san beneficiaza de indepartarea partiala a glandei mamare (chirurgia conservatoare a sanului sau sectorectomie/lumpectomie), dar multe altele trebuie sa suporte o mastectomie radicala, ceea ce inseamna ca intregul san cu /fara piele trebuie indepartat.
Multe din femeile care au suferit o ablatie chirurgicala a sanului postneoplazica doresc efectuarea unei operatii de reconstructie a sanului, uneori cu ata mai mult cu cat situatia impune ca ambii sani sa fie indepartati.Orice femeie careia i se propune indepartarea sanului in scop curativ trebuie sa discute cu medicul respectiv sau cu echipa acestuia despre posibilitatea reconstructiei de san, fie in acelasi timp cu indepartarea neoplazica a sanului, fie intr-un timp ulterior.

De ce sa doresti reconstructia de san?
Femeile doresc reconstructia de san din mai multe considerente:
• Pentru ca bustul sa fie echilibrat atunci cand poarta sutien sau costum de baie
• Pentru a-si recapata forma permanenta a sanului
• Pentru a "scapa" de proteza externa , care-i da senzatia de segment corporal absent.
Atunci cand se priveste in oglinda din baie, femeia poate face diferenta intre sanul reconstruit si cel natural, dar atunci cand este imbracata cu sutien si rochie, micile diferente de forma si volum sunt insesizabile , ceea ce ii da un sentiment de confort fizic si psihic.
Totusi, operatiile de reconstructie de san sunt variate si mult mai complexe dacat cea de ablatie a sanului, iar cel mai bine este de discutat inainte de interventia de indepartare a sanului despre aceste posibilitati, chiar daca nu se face operatia in acelasi timp.Alegerea tehnicii de reconstructie trebuie adaptata fiecarei persoane, deoarece fiecare are anumite particularitati atat fizice (anatomice) cat si medicale, legate de tipul tumoral sau starea sistemica de sanatate.
Reconstructia de san necesita mai multe interventii chirurgicale, stadializate.
Discutati cu medicul plastician despre riscurile si beneficiile acestor interventii si luati-va timp de gandire in planificarea interventiei.Faceti aceasta interventie atunci cand sunteti pe deplin informata si sunteti convinsa ca este adecvata situatiei dvs fizico-medicale.

Reconstructie imediata sau la o distanta in timp?

Reconstructia imediata se face sau cel putin se incepe in acelasi timp cu mastectomia.Avantajul este ca tesuturile toracelui nu sunt compromise de radioterapie sau cicatrizare, ceea ce duce la un rezultat final bun.De asemenea, reconstructia imediata inseamna scutirea unui timp operator.Dupa aceasta interventie, este posibil sa mai urmeze cateva mici interventii pentru completarea reconstructiei initiale.Daca doriti sa faceti reconstructie imediata, intrebati medicul plastician care sunt pasii de urmat si timpul necesar pentru recuperarea completa.
Reconstructia tardiva inseamna reconstruirea sanului intr-un timp ulterior dupa efectuarea mastectomiei. Pentru unele femei care necesita iradiere poate fi o alegere de dorit, deoarece iradierea dupa reconstructia de san uneori poate duce la vindecare intarziata si cicatrizare defectuoasa a zonei.
Decizia care determina alegerea metodei de reconstructie si momentului operator depinde de mai multi factori personali ca de ex:

• Starea generala de sanatate
• Stabilirea stadiului neoplasmului de san
• Marimea sanului natural
• Cantitatea de tesuturi disponibile ale corpului
• Daca se doreste reconstructia ambilor sani
• Daca aveti asigurare de sanatate
• Marimea implantului pentru sanul reconstruit
• Dorinta de simetrizare a celor doi sani
Alte lucruri importantante la care sa va ganditi
• Unele femei nu doresc sa se gandeasca la reconstructie atunci cand primesc diagnosticul de cancer mamar. In acest caz, puteti astepta pana sa se efectueze interventia de mastectomie si la un an sau mai devreme sa va ganditi la reconstructie.
• S-ar putea sa nu doriti sa aveti mai mult de o interventie chirurgicala (cea de mastectomie o considerati suficienta)

• Nu toate interventiile chirurgicale au succes

• Atat mastectomia cat si reconstructia lasa cicatrici la nivelul sanului cat si in zona donatoare.
• Sanul nou reconstruit nu va fi la fel de sensibil ca si sanul natural , iar in zona donatoare poate apare modificare de sensibilitate.
• Postoperator poate apare necroza (moartea celulara)partiala a tegumentului sau grasimii lamboului folosit pentru reconstructie, ceea ce implica efectuarea unor alte mici interventii de curatare si resuturare a sanului nou, ce poate duce la prelungirea timpului de vindecare si eventual modificare de forma a noului san.
• Vindecarea poate fi afectata de interventiile precedente, chimioterapie, iradiere, fumat, abuz de alcool, diabet, medicamente.
• Ati prefera sa faceti reconstructia de san inainte sau dupa completarea tratamentului pentru cancer de san?
• Metodele de reconstructie restaureaza forma sanului, dar nu si sensibilitatea sa.In timp, aceasta piele a sanului nou poate sa devina mai sensibila, dar nu va fi niciodata la fel ca sanul dinainte de operatie.
• Uneori chiar si chirurgul plastician va sfatuieste sa asteptati operioada de timp, in special daca fumati, trebuie intrerupt fumatul cam cu 2 luni inainte de operatie, pentru a evita complicatiile serioase.
• De cele mai multe ori, este necesara corectia sanului restant, la o perioada de timp de la reconstructia de san, fie prin reductie, fie prin reductie si mastopexie .
• Multi chirurgi recomanda femeilor care au nevoie de radioterapie sa faca reconstructia la o perioada de timp dupa terminarea sedintelor de iradiere, pentru ca tesuturile respective sa se poata vindeca optim.
• Cunoscand posibilitatile de reconstructie inainte de efectuarea operatiei de indepartare a cancerului mamar , veti intra in operatie avand o privire mult mai realista asupra viitorului posibil.

Tipuri de reconstructie de san
Sunt mai multe tipuri de reconstructie de san, folosind fie un implant mamar, fie tesuturile proprii, fie o combinatie de implant si tesuturi.



Procedurile cu implante mamare

Tipuri de implante

Cele mai folosite sunt implantele de silicon cu gel siliconic cohesiv ( adica gel care nu curge).Acestea pot avea forma rotunda sau anatomica, sunt de diferite volume si dimensiuni, iar medicul va alege implantul care se va potrivi cel mai bine cu forma si volumul sanului restant si cu baza naturala a sanului excizat.

Tipuri de interventii cu implant

Reconstructia imediata cu implant se face in acelasi timp cu mastectomia. Dupa ce chirurgul generalist sau oncolog realizeaza mastectomia, chirurgul plastician plaseaza un implant mamar intr-un buzunar creat sub muschiul pectoral si muschii din jur, de obicei asociat cu un material sintetic sau semisintetic pentru o mai buna sustinere a implantului in polul inferior al sanului.

Reconstructia secundara se face la o oarecare distanta in timp de la efectuarea mastectomiei si obtinerea vindecarii locale.Implica folosirea unui expander cutanat care se introduce sub piele, se mareste treptat volumul sau timp de 4-6 luni, apoi se scoate si in locul sau se monteaza un implant definitiv.Unele expandere pot fi lasate pe loc pe post de implante, dar acestea sunt device-uri speciale si nu intotdeauna sunt cea mai buna alegere.

Ce trebuie sa stiti despre implante
• Implantele nu dureaza toata viata. Este posibil sa aveti nevoie de o noua interventie pentru indepartarea sau inlocuirea implantului respectiv.Aproape jumatate din implantele folosite pentru reconstructia de san au trebuit sa fie indepartate sau inlocuite in primii 10 ani de la operatie.
• Implantele pot suferi contractura capsulara, se pot rupe, pot cauza infectie sau durere. Acestea necesita extragerea si inlocuirea lor.
• Sunt necesare mai multe investigatii imagistice in timp pentru controlul acestora, unele scumpe ( de ex RMN), iar asigurarile de sanatate s-ar putea sa nu va asigure aceste controale.
• Mamografiile de rutina efectuate periodic pentru controlul recidivelor cancerului mamar sunt mai dificil de apreciat si efectuat daca aveti un implant (este necesara o doza mai mare de iradieire iar compresia din momentul mamografiei este incomfortabila).

Reconstructia de san cu lambouri

Aceste proceduri folosesc propriile tesuturi de la nivelul abdomenului, spatelui sau feselor pentru reconstructia de san.Acestea lasa cicatrici atat in zona donatoare, cat si la nivelul sanului, care , desi in timp se atenueaza, nu vor dispare niciodata.Sunt operatii de amploare, dar realizeaza un san adecvat ca forma si volum, cat mai asemanator cu sanul natural, iar orice procedura terapeutica necesara in tratamentul adjuvant al cancerului mamar (radioterapia de ex) se poate aplica fara nici o problema, deoarece local este doar tesut autolog, nu si material strain.

Reconstructia cu TRAM (transverse rectus abdominis muscle)

Aceasta tehnica implica folosirea tesutului autolog de la nivelul abdomenului (piele, grasime si muschi), si reconstruirea unui san de volum si forma cat mai asemanatoare cu cea a sanului natural.De obicei zona abdominala estesuficient de generoasa in oferirea de material tisular incat nu este nevoie de folosirea unui implant de silicon.In acelasi timp, corecteaza si aspectul inestetic al zonei abdominale inferioare la femeile cu exces adipos subombilical, fiind echivalent cu efectul unei abdominoplastii.
Sursa: http://www.drbanacu-luminita.ro/noi-posibilitati-in-chirurgia-cancerului-de-san-si-reconstructia-de-san/