Senatoarea Gabriela Firea a transmis o declaratie politica intitulata: Sustinerea de catre stat a tratarii infertilitatii, o masura vitala pentru sanatatea noastra ca natiune. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Ministrul Sanatatii a anuntat ca in anul 2015 va fi reluat programul national de fertilizare in vitro, pe noi baze, rezultate si din analiza rezultatelor programului pilot desfasurat in perioada 2011-2012, in urma caruia s-au derulat peste 1.000 de proceduri ce au avut ca rezultat nasterea a aproape 200 de copii.
Din pacate, Romania se numara printre foarte putinele tari in care nu functioneaza la momentul actual programe de sprijinire a persoanelor infertile si se plaseaza la coada clasamentului tarilor europene conform tututor criteriilor legate de reproducerea umana asistata medical.
Pentru exemplificare, in Romania se efectueaza anual cca 5.000 de fertilizari in vitro, de 10 ori mai putin decat in Europa de Vest si la jumatate fata de Grecia, care insa are o populatie de doar 10 milioane de locuitori.
Suntem pe ultimul loc in Europa in ce priveste decontarea procedurilor FIV din fondurile publice alocate sanatatii, cu 0 (zero) proceduri decontate. Bulgaria sustine trei tentative de fertilizare in vitro, Polonia â€" trei incercari, iar Ungaria nu mai putin de cinci tentative de fertilizare in vitro, in timp ce in state precum Marea Britanie se deconteaza o singura procedura.
Infertilitatea nu este un moft sau o stare de spirit, ci este o boala recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii. La nivel global, unul din sase cupluri este afectat de infertilitate, iar boala este clasata pe locul 5, la nivel mondial, in randul celor mai grave afectiuni.
De aceea, accesul facil la servicii medicale pentru diagnosticarea si tratarea infertilitatii este necesar atat pentru a diminua impactul psiho-social al acestei afectiuni medicale cat si pentru a sprijini institutia familiei.
In acest context, merita salutata intentia Ministerului Sanatatii de a relua acest program. Chiar daca suma alocata este relativ mica, de doar 4 milioane de lei, am convingerea ca imbunatatirile ce vor fi aduse programului, respectiv selectarea cu rigurozitate a clinicilor cu cele mai bune rezultate precum si elaborarea unor criterii clare de admitere a cuplurilor, vor duce la obtinerea de rezultate care sa incurajeze continuare programului si alocarea unor sume mai consistente.
In ce ma priveste, ma voi implica activ in sprijinirea si extinderea acestui program, iar ONG-urile preocupate de lupta impotriva infertilitatii vor gasi in mine oricand un sustinator foarte determinat.