ziardecluj,ro informeaza: Presa medicala internationala este entuziasmata in aceste zile de atestarea unei activitati a creierului care nu a mai fost cunoscuta, aflata dincolo de linia izoelectrica, asociata pana acum mortii cerebrale si sfarsitului.
Medicul neurolog Bogdan Florea a dezvaluit pentru Ziar de Cluj povestea demna de un scenariu de Hollywood a atingerii unei noi frontiere in domeniu, scrie ziardecluj.ro.
Este cercetator la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu", la Institutul de Cercetare Imogen, si, cu peste 20 de ani in urma a venit la studii tocmai din Suceava, atras de scoala medicala de aici.
Cercetarile asupra pacientilor in coma au dus si la descoperirea care poate revolutiona ceea ce se cunoaste despre creier. Mai exact, a scos la iveala ca in creierul unor pacienti in coma, in anumite conditii se inregistreaza o activitate despre care nu se stia pana acum.
Specialistul clujean a studiat mult cazuri de epilepsie, practica neurofiziologia, este domeniul sau de activitate, alaturi de ceea ce se numeste "EEG-EMG si potentiale evocate". Este vorba de electroencefalograma - inregistrarea potentialelor electrice ale activitatii spontane a neuronilor corticali, cu ajutorul electrozilor aplicati pe scalp si de electromiografie, care este inregistrarea activitatii electrice a muschilor.
"Fac multe inregistrari la pacientii comatosi. Multora le este frica de come. Nu sunt un domeniu apetisant pentru medici, pentru ca nu sunt prea multe de spus. Indiferent de etiologie, ca pacientul e lovit, intoxicat sau a avut vreun atac, coma e cam aceeasi dar are tot felul de manifestari. Exista o singura analiza la indemana care ne spune cum functioneaza creierul si asta este electroencefalograma - EEG. Am ajuns in acest fel sa fac inregistrari la pacienti de la Terapie Intensiva, pentru identificarea etiologiei", relateaza medicul.
Totul a inceput in 2011, la Clinica de Chirurgie 1, in sectia profesorului Natalia Hagau, in timpul unei inregistrari EEG la un pacient de aproximativ 40 de ani aflat intr-o coma foarte profunda, in urma unui stop cardiorespirator. Fusese resuscitat, se afla de doua luni in coma si facea crize epileptice pentru care i se administrau medicamente. Analiza indica o asa-numita linie izo-electrica despre care pana atunci s-a crezut ca este capatul drumului.
"Asa se intampla in cazul inimii, linia aceea e sfarsitul calatoriei si credeam ca este la fel si la creier. I-am facut pacientului o inregistrare EEG in care aparea o activitate nemiaintalnita, care avea legatura cu un anumit tip de sughit pe care il avea pacientul", povesteste Florea.
Procedura de declarare a mortii cerebrale implica inregistrarea liniei izolelectrice de 30 de minute. Apoi, dupa 6 ore, alta linie de 30 de minute. "La pacientul acesta apareau doar acele semnale la 15-20 de minute. Am stat toata noaptea, am venit a doua zi, a treia zi si eram necajit ca nu reusesc sa inregistrez acele 30 de minute de linie izoelectrica neintrerupta", isi aminteste neurologul.
A decis sa reduca medicatia omului si starea lui a devenit mai buna, activitatea creierului s-a ameliorat. Fara sa iasa din coma. Ulterior, pacientul a decedat din cauza unor complicatii medicale, a unei infectii.
Studierea acestui caz a fost insa punctul de plecare a unui protocol de studio efectuat la Universitatea din Montreal, mai exact in laboratorul de neuro-fiziologie condus de profesorul brasovean Florin Amzica, cel mai mare specialist in come din lume. Alaturi de un alt specialist, Daniel Kroeger, care in prezent studiaza la Harvard, profesorul de la Montreal a studiat pe animale in coma fenomenul relatat de Florea.
"La doze foarte mari de anestezice, a inregistrat acelasi tip de activitate la 100% din animalele studiate. Eu ma plansesem ca nu am reusit sa inregistrez ce voiam din cauza unor interferente, credeam ca au fost artefacte electrice de la aparatele vecine, iar la Montreal s-a confirmat ca am descoperit ceva nou. Profesorul Amzica a spus ca de mult asteapta o asa inregistrare, un nou tip de activitate pe care l-am numit niu complex. A fost dovada suprema! ", se entuziasmeaza specialistul.
In stare de luciditate, cortexul, membrana care inveleste creierul, primeste toate informatiile si ia toate deciziile. Pe masura ce scade starea de veghe, de vigilenta fie prin somn, fie sub anestezie sau coma, cortexul pierde din autoritate, iar structuri subcorticale, arhaice, reusesc sa isi impuna vocea si sa stimuleze cumva cortexul. Din hipocamp se "aud" vocile unor neuroni care se manifesta prin unde bifazice care sunt, practic, starea de niu complex. Aceasta se manifesta doar in anumite conjuncturi favorabile, in primul rand pastrarea circulatiei cerebrale. Linia izoelectrica de care medicii pana acum se temeau nu mai inseamna de acum ca neuronii corticali sunt morti, ci ca pot fi doar silentiosi.