Decizia instantei supreme prin care se stabileste ca procedurile de ridicare a masinilor parcate neregulamentar sunt emise ilegal, prin hotarari ale consiliilor locale, a intrat in vigoare din aceasta saptamana, dupa ce miercuri actul a fost publicat in Monitorul Oficial. Aceste hotarari ale municipalitatilor sunt lovite de nulitate dupa aceasta decizie.
Judecatorii au explicat in decizia lor ca administratiile publice locale nu au competenta de a reglementa procedura de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar, ci doar Guvernul, conform avocatnet.ro.
Ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, ca masura tehnico-administrativa, accesorie unei fapte sanctionate contraventional referitoare la nerespectarea regulilor de circulatie pe drumurile publice, inteleasa ca masura de restabilire a ordinii publice, apartine unei competente partajate a autoritatilor administratiei publice locale, ceea ce presupune ca atributiile de reglementare apartin autoritatilor administratiei publice centrale (Guvern), iar cele de executare, in concret, a masurii, autoritatii administratiei publice locale”, se arata in decizia ICCJ nr. 9/2015.