Magda Marincovivi (Jurnalul National): Bolile pulmonare ucid unul din 10 europeni

Cele mai severe sunt: pneumonia, broho-pneumopatiiile cronice obstructive, cancerele pulmonare si tuberculoza
Societatea Europeana de Pneumologie (SEP) avertizeaza intr-un raport privitor la mortalitatea provocata de bolile pulmonare ca aceasta ucid un european din 10 si ca tabagismul reprezinta prima cauza de deces. Pentru expertii SEP, este foarte clar ca noile generatii de fumatori vor contribui la marirea brutala a ratei de deces in urmatoarele doua decenii. Decesele provocate de bronho-pneumopatiile cronice obstructive (BPOC) si cancerele pulmonare vor fi majoritare. Acest semnal de alarma deosebit de dur reiese dintr-un raport numit "European Lung White Book", o carte alba care se bazeaza pe date oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii si de Centrul European de Preventia si Controlul Bolilor. Potrivit acestui raport, principalele boli cu potential letal ridicat sunt patru: pneumonia, bronho-pneumopatiiile cronice obstructive, cancerele pulmonare si tuberculoza. Pneumologii au facut si un clasament al tarilor in functie de rata de deces legata de bolilor pulmonare. Belgia, Danemarca, Ungaria, Irlanda si Marea Britanie inregistreaza rate de deces mari: 112 deces la 100.000 de locuitori. In acest top, Finlanda si Suedia se plaseaza cu cele mai scazute rate de deces: mai putin de 56 la 100.000 de locuitori.

Autorii European Lung White Book subliniaza ca tabagismul constituie "riscul sanitar cel mai important in Europa". Totusi, tigara nu este singura vinovata de aceste decese provocate de bolile pulmonare. Poluarea mediului - urbana, industriala etc., poluarea ambientala au partea lor de contributie la aceasta statistica neagra.

Profesorul Francesco Blasi, presedintele Societatii Europene de Pneumologie, insista asupra necesitatii unor politici de preventie a bolilor pulmonare mai eficiente. "Preventia si tratamentul bolilor pulmonare trebuie completate si imbunatatite daca se vrea reducerea impactului acestor maladii asupra sperantei si calitatii vietii, concluzioneaza autorii raportului.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), tabagismul este pe cale sa devina principala cauza de morbiditate si mortalitate in lume. Se apreciaza ca in prezent exista aproximativ 1,1 miliarde de fumatori in intreaga lume.

Societatea Romana de Pneumologie si Centrul National pentru Renuntarea la Fumat din cadrul Institutului National de Pneumologie "Prof. dr. Marius Nasta", estimeaza ca fumatul constituie cauza a 90% dintre decesele prin cancer pulmonar, a 75% dintre decesele cauzate de bronsita si emfizem. Riscul de cancer la fumatorii activi, dovediti biochimic, a fost de 7,8 ori mai mare fata de nefumatori si este la fel de mare la barbati si la femei. Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm provocat de fumat, constituind prima cauza de mortalitate prin cancer in lume (17% dintre neoplasme la barbati si 12% la femei).