Ministrul Eugen Nicolaescu a anuntat ca, potrivit contractului-cadru valabil de la 1 martie, este sistata finantarea din fondurile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a spitalelor private, banii fiind directionati spre spitalele publice. "In contractul-cadru 2013 care va intra, sper, in vigoare la 1 martie, vom sista finantarea din fondurile "Casei" pentru unitatile spitalicesti private. Astfel incat toti banii publici ¬ vorbim de fondul unic national de asigurari sociale de sanatate ¬ sa mearga catre spitalele publice. (...) Cu 10% va creste fondul alocat spitalelor pentru perioada urmatoare. Ceea ce, impreuna cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie si terapie intensiva, sper ca va asigura o finantare superioara a spitalelor si va micsora din nemultumirile cetatenilor", a precizeaza ministrul Nicolaescu. In acest sens, ministrul Sanatatii a spus ca trebuie stabilit foarte clar: sectorul public traieste din banul public, sectorul privat, din banul privat. De asemenea, ministrul Sanatatii este decis sa stopeze "capusarea" spitalelor de stat de cei care lucreaza in privat. Aici sunt doua solutii. Se vor conecta sistemele informatice astfel incat "datele se vor vedea cu ochiul liber si cei care gresesc vor plati". Si, eventual, o decizie in privinta medicilor care lucreaza simultan in ambele sisteme: public si privat.
Este posibil ca spitalele judetene de urgenta sa revina in subordinea Ministerului Sanatatii, "unde ¬ spune ministrul ¬ cred ca le este locul, impreuna cu cele regionale, impreuna cu SMURD si cu ambulantele, astfel incat sistemul integrat de urgenta sa functioneze firesc si nu fragmentat, si nu pe interese locale".
De altfel, ministrul Nicolaescu este de parere ca "descentralizarea s-a facut fara cap si fara logica si fara principii. Eu consider ca, in continuare, medicina de urgenta, cea care se manifesta in sistemul spitalicesc prin Unitatile de Primiri Urgente in special trebuie sa fie a MS, pentru ca este responsabilitatea constitutionala a statului, a Guvernului".
Secretarul de stat Raed Arafat are misiunea de a face o analiza pe care se va baza oportunitatea readucerii spitalelor judetene sub umbrela MS.
Managerii de spitale ale caror mandate au expirat vor asigura interimatul la conducerea unitatilor medicale, pana la adoptarea modificarilor legislative.
Astfel, ministrul a declarat ca "... unde sunt manageri in exercitiu, isi duc mandatul pana cand se vor schimba, daca se vor schimba, prevederile legislative. Cei carora le-a expirat mandatul nu dau concurs, ii tin interimari pana cand se schimba prevederile legislative, astfel incat sistemul sa-si vada de treaba lui in continuare".
In acest an, salariile medicilor rezidenti nu vor fi majorate, desi Colegiul National al Medicilor propunerea inca din luna octombrie dublarea acestora. Ministrul Eugen Nicolaescu spune ca la finalul primului sau mandat in 2008, un medic rezident avea salariu de incadrare 1.100 lei si acum este de 700 lei. "Eu nu pot sa fac cresteri salariale in 2013. Nu am posibilitatea. Atat va raspund astazi. Nu, in 2013. Pentru 2014 discutam in acest an tot programul legislativ. Nu va pot spune mai mult in clipa de fata. Sunt abia la inceput de an si de mandat. Mai vedem, dupa ce discutam si cu FMI-ul."