Magda Marincovici (Jurnalul National): Flora intestinala si obezitatea

In tubul digestiv al omului sunt peste 100.000 miliarde de bacterii, ce cantaresc aproape doua kilograme

Persoanele obeze care au mai putine bacterii intestinale prezinta un risc mai mare de diabet, boli cardiovasculare, colesterolemie etc. Aceasta descoperire ar putea sa ajute la prevenirea acestor boli intr-o masura mai mare, potrivit unor studii aparute recent. Este vorba de doua studii, publicate in revista Nature, efectuate in Danemarca si in Franta, coordonate de Institutul National de Cercetari Agronomice din Franta si realizate de specialisti francezi si din alte tari.
Concret, aceasta descoperire deschide calea realizarii unor markeri specifici unor bacterii cu scopul de a identifica persoanele aflate la risc si unor noi terapii bazate pe bacterii pentru a lupta contra luarii in greutate", precizeaza pentru AFP Stanislas Dusko Ehrlich, director in cadrul Institutului National de Cercetari Agronomice din Franta, citat intr-un articol aparut recent in editia online a cotidianului Le Point. Cele doua studii au reusit sa diferentieze grupul persoanelor cu flora intestinala "saraca" si grupul persoanelor cu flora intestinala "bogata".
Comparand cele doua grupe, cercetatorii au stabilit ca persoanele "sarace" in bacterii intestinale (360.000 gene microbiene in medie, fata de 580.000, la persoanele "bogate" in asemenea bacterii) prezinta un risc mai important de a dezvolta boli metabolice cum este execesul de colesterol sau diabet, dar si boli hepatice si cardiovasculare, chiar unele cancere.
Autorii studiilor au identificat sase specii de bacterii capabile de a diferentia persoanele care au flora intestinala "saraca" sau "bogata", cu precizie de 95%. La persoanele care au luat in greutate in perioada studiilor, opt specii de bacterii fie erau lipsa, fie erau in cantitati mici "ceea ce ar putea sugera ca ele joaca un rol protector contra supraponderalitatii", subliniaza M. Ehrlich. Totusi, specialistii recunosc ca mai sunt necesare studii pentru confirmarea acestor descoperiri.

Tubul digestiv al omului gazduieste aproape 100.000 miliarde de bacterii, care cantaresc in total, aproximativ doua kilograme. Aceste microorganisme sunt implicate activ in descompunerea in compusi a alimentelor ingerate. Totodata, aceste microorganisme sunt parte componenta a sistemului imunitar natural, contribuind la protejarea organismului nostru de atacul agentilor patogeni si de infectii.

Obezitatea este o boala cu multe cauze: genetice, dar si legate de stilul de viata haotic, alimentatia dezechilibrata etc. In ultima perioada, din ce in ce mai multe studii arata ca variatiile la nivelului genomului global al tuturor bacteriilor care colonizeaza organismul nostru ar putea avea un rol major in aparitia obezitatii.
Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pana in 2015, la nivel global, peste 700 milioane de persoane vor suferi de obezitate.