Respectarea regulilor de igiena personala, respectiv spalarea temenica si frecventa pe maini, folosirea batistei de hartie pentru eliminarea secretiilor nazale si ori de cate ori stranutam sunt principalele masuri recomandate de doctorul Victor Olsavszky, reprezentantul biroului OMS pentru Romania, in contextul confirmarii in laborator a unui nou coronavirus (nCoV), asemanator celui care a provocat sindromul respirator acut sever (SRAS). OMS recomanda in mod special medicilor sa fie atenti in privinta persoanelor care prezinta semne si simptome atipice de infectie respiratorie, pe fondul unui sistem imunitar slabit, sau care au facut calatorii sau sejururi intr-o zona in care infectia cu nCoV a fost recent raportata sau unde transmiterea virusului s-ar fi putut produce. Deocamadata, OMS nu recomanda masuri special la punctele de intrare in tara si nici aplicarea unor restrictii de calatorie sau comert.
"Cea mai mare preocupare la nivel mondial ramane potentialul de raspandire al acestui nou virus, deoarece a provocat deja boli grave in mai multe tari si a persistat in regiunea mediteraneana din 2012. Pana in prezent nu exista dovezi ca acest virus are capacitatea de a sustine transmiterea generalizata in comunitati", a explicat reprezentantul OMS pentru Romania. Totusi, recent, s-a confirmat ca nCoV se poate transmite de o persoana la alta, dar in conditii speciale de contact direct si prelungit intre acestea. Este vorba de avertismentul autoritatilor medicale din Franta care au anuntat doua cazuri de infectare cu nCoV, spitalizate o perioada in acelasi salon. Se stie ca nCoV provoaca o pneumonie severa, dar nu se stie cat de des provoaca doar o infectie respiratorie blanda. S-a observat, de asemenea, ca cele mai multe dintre persoanele care au fost infectate pana acum au fost persoane mai in varsta, de cele mai multe ori cu alte boli asociate. In schimb, nu se cunosc sursa si modul de transmitere a virusului, virulenta acestuia. La ora actuala, nu exista un medicament care sa tintesca acest virus. Din septembrie 2012 pana in prezent, OMS a fost informata de existenta la nivel mondial a 34 de cazuri confirmate prin laborator cu nCoV, inclusiv 18 decese in Arabia Saudita, Iordania, Marea Britanie, Germania.