MAGAZIN: Musamalizarea OZN si mass-media (Autor: DAN D. FARCAS)

(1)

Terry Hansen este un jurnalist canadian independent. In cartea sa: The Missing Times: News media complicity in the UFO cover-up, aparuta in 2001 si cu o a doua editie, electronica, in 2012, Hansen arata ca unele dintre cele mai influente organizatii americane de stiri au mentinut legaturi stranse cu structurile de informatii ale SUA si au suprimat voit prezentarea completa si corecta a fenomenului OZN, invocand ratiuni de securitate nationala. Publicata dupa aproape 14 ani de investigatii, cartea lui Hansen a rezistat testului timpului prin dovezile relevante care ilustreaza relatia vicioasa care exista intre comunitatea americana de informatii si mass-media. Un exemplu ilustrativ este declaratia facuta de Joseph DeTrani, fost director al CIA pentru relatii publice: "In multe cazuri, noi (CIA) am convins reporterii sa amane, sa modifice, sa retina sau chiar sa arunce la cos povesti care ar fi putut afecta in mod negativ interesele de securitate nationala...".
Hansen descrie, cu exemple bine alese, modalitatile prin care tehnici rafinate de manipulare guvernamentala a perceptiei publice au fost utilizate pentru subminarea democratiei, pastrand, in acelasi timp, in mod abil, o fatada de presa libera.

Cum controla J.F. Kennedy presa

Un exemplu clasic de complicitate intre guvern si mass-media este interactiunea presedintelui Kennedy cu New York Times. Se stie destul de putin despre faptul ca presedintele l-a oprit pe Dryfoos Orvil, editor Times, sa dea publicitatii detaliile unui program controversat al CIA pentru a recruta si instrui cubanezi exilati in Guatemala, pentru ceea ce a devenit in cele din urma dezastrul cunoscut sub numele de invazia din Golful porcilor. Imaginea stralucitoare si aproape de sfant a lui Kennedy ar fi fost grav patata daca o stire de acest tip ar fi ajuns in presa. Pretul politic pe care Kennedy ar fi trebuit sa-l plateasca daca Times nu ar fi respectat cenzura a fost un motiv suficient pentru a impune vointa sa asupra lui Dryfoos.
O alta revelatie adusa la lumina de Hansen arata ca, in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, oficialitatile guvernamentale si militare au convenit sa comunice, prin mass-media, publicului neavizat, ca detonarea primei bombe atomice a fost "explozia unui mare depozit de munitii", care, din fericire, a provocat pagube nesemnificative si, ca relatarile unor jurnalisti despre radiatii erau prostii. Acest tip de complicitate intre mass-media si sistemul politic american a continuat, in mod neabatut, timp de decenii. Treptat, prin manipularea faptelor si perceptiilor, a devenit aproape imposibil sa distingi adevarul de minciuna. In cele din urma - spune Hansen - aceasta minciuna a creat o monstruoasa masina media cu doua capete, unul finantat cu dolari din taxe, iar celalalt cu miliardele din veniturile publicitatii comerciale.
Pentru cei ce s-ar intreba daca aceasta situatie mai este compatibila cu democratia, Hansen citeaza pe "matriarha" industriei americane de presa Katherine Graham (1917-2001) care, intre altele, a condus timp de peste doua decenii ziarul: The Washington Post, aflat in proprietatea familiei sale. Intr-o alocutiune tinuta in 1988, la sediul central al CIA din Langley, Virginia, ea declara: "Sunt unele lucruri pe care publicul larg nu are nevoie si nici nu ar trebui sa le stie. Eu cred ca democratia infloreste atunci cand guvernul poate lua masuri legale pentru a pastra secretele sale si atunci cand presa poate decide daca e cazul sa dea publicitatii ceea ce stie." Acest tip de filosofie editoriala, enuntata de unul dintre cele mai importante ziare americane ar trebui sa fie o preocupare reala pentru public.
Hansen sugereaza ca au fost si sunt utilizate mai multe metode pentru a gestiona, in sensul dorit, stirile despre OZN-uri: recrutarea unor jurnalisti influenti, monitorizarea si interceptarea noutatilor legate de fenomenul OZN, dar si insuflarea fricii de "extraterestrii cei rai", prin industria de film, supravegherea organizatiilor preocupate de OZN-uri, raspandirea de informatii eronate si chiar dezinformarea, recrutarea de persoane influente ca purtatori de cuvant in mass-media s.a.m.d.
Hansen descrie in detaliu strategiile de control mass-media folosite pentru a manipula opinia publica in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, in razboiul din Vietnam si Razboiul din Golf. Acum, aceste strategii au fost reciclate pentru a aborda "noua amenintare media": OZN-urile si extraterestrii. De pilda, stirile sau dovezile OZN au fost caricaturizate intr-atata incat nicio agentie de stiri cu reputatie sa nu se mai atinga de ele. Rezultatul - spune Hansen - este o mentalitate generalizata - teribil de uniforma si indolenta - a cetatenilor, asigurand succesul unei forme institutionalizate de control prin minciuna si complicitate. Interesele marilor corporatii media permit, fara restrictii, sa inunde si sa dilueze esenta implicatiilor politice si de securitate nationala ale subiectului OZN cu detalii fantastice, inselatorii si amuzament ieftin. In fond, problema OZN-urilor este secretul guvernamental cel mai larg dezbatut, dar in ambianta creata putina lume din domeniul public o va mai lua in serios. Faptul ca problematica OZN nu a devenit o tema majora a secolului este o dovada a succesului si eficacitatii acestor strategii.
La ora actuala consumatorul american de media se complace in a fi ghiftuit cu stiri locale de mare banalitate, cu povesti privind atacuri teroriste, razboaie din Orientul Mijlociu, talia cutarei vedete, sau orice altceva. Hansen invita in consecinta pe cei care doresc sa stie mai mult decat gasesc la televizor sau pe Facebook, sa incerce sa se deschida spre o imagine alternativa, incomoda dar foarte autentica: spre o noua viziune asupra lumii, privind locul nostru in Univers, intre alte civilizatii, in particular spre semnele validate ale fenomenului OZN. Si, mai important, sa incerce sa afle de ce guvernul Statelor Unite si mass-media refuza sa raspunda la aceste semne.